Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în Piața Mare
Structurile militare din garnizoana Sibiu vor organiza, marţi, 26 iunie, în Piaţa Mare, ceremonia militară dedicată Zilei Drapelului Naţional.
Structurile militare din garnizoana Sibiu vor organiza, marţi, 26 iunie, în Piaţa Mare, ceremonia militară dedicată Zilei Drapelului Naţional.
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a oferit, joi, 100 de biciclete copiilor sărmani din Copșa Mică, Mediaș, Valea Viilor și Motiș. Bicicletele achiziționate prin donațiile românilor din Scandinavia au fost oferite copiilor de Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
Social-democrații sibieni au lansat o critică dură la adresa deputatului liberal Raluca Turcan, după ce aceasta a participat împreună cu Ludovic Orban la Ziua Mediașului.
Asociația Eleon anunță organizarea conferinței cu tema „Frumusețea Crucii”.
Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, asemeni Căruia vor învia toţi creştinii. Lumina Învierii coboară în fiecare casă, în fiecare familie, în fiecare suflet.
Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost arhiplină în Duminica Floriilor, când ÎPS Laurențiu, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din slujitorii Catedralei și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.
Sibienii au participat în număr mare la slujba Vecerniei și a Litiei din Sâmbăta Floriilor, oficiată aseară în Catedrala mitropolitană.
Duminică, 1 aprilie, Asociaţia Eleon şi Muzeul ASTRA organizează, începând cu ora 17.00, la vernisajul expoziţiei „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”.
În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” s-a desfășurat simpozionul „Comemorarea bicentenarului nașterii preotului profesor Ioan Hannia”.
Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent Îndrumătorul bisericesc pe anul 2018. Publicația a ajuns la anul 166 al apariției și conține numeroase informații din viața bisericească, articole tematice și îndrumări pastoral-misionare.
Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) l-a avut ca invitat pe ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului într-una din primele conferințe duhovnicești din acest post care a avut loc marți, 6 martie. Tema întâlnirii a fost „Urcuș spre Înviere prin Taina Crucii”.
Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS) organizează conferinţa cu tema „Urcuș spre Înviere prin Taina Crucii”.
Proiectul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2018, care va avea loc la Sibiu în perioada 6-9 septembrie, trasează conceptul și obiectivele acestui eveniment important pentru cetatea transilvăneană.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea sosește, astăzi, la ora 14, la biserica de pe strada Dealului.
Mitropolitul Laurențiu le-a oferit Crucea Șaguniană lui Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu și comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, și Danielei Cîmpean, președintele liberal al Consiliului Județean Sibiu.