Concurs pentru primari, în beneficiul copiilor
De la 1 ianuarie, legislația interzice instituționalizarea copiilor cu vârste de până la 7 ani în servicii de tip rezidențial.
De la 1 ianuarie, legislația interzice instituționalizarea copiilor cu vârste de până la 7 ani în servicii de tip rezidențial.
O recentă decizie a Comisiei de Insolvenţă la Nivel Central, care stabileşte valoarea coşului minim lunar al unei familii la 2.100 de lei în mediul rural şi la 2.600 de lei la oraş, aduce în prim plan o discuţie veche de decenii, rămasă fără răspuns: ce înseamnă trai rezonabil înRead More
Autoritățile consideră că o familie alcătuită din doi adulți și doi copii poate trăi în condiții decente în mediul urban cu doar 2.600 lei lunar. Anul trecut, un studiu calcula valoarea coșului de consum lunar la 6.762 de lei lunar pentru o familie similară.
România se numără printre țările UE în care familiile resimt costurile cele mai grele ale închirierii sau cumpărării unei case, arată un studiu realizat de Banca Mondială.
Prima ediție a evenimentului Eagles Golf Week se va desfășura în perioada 1-7 octombrie și va aduce în atenția sibienilor un sport cu numeroase beneficii atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.
În articolul anterior, am început să discutăm despre relațiile abuzive, urmând să detaliem modelul de raportare „abuzator-victimă”.
Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, împreună cu Europeana – platforma digitală dedicată patrimoniului cultural al Europei şi Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române din Sibiu, organizează prima campanie de colectare și digitizare de documente despre migrație.
În articolele anterioare, am discutat despre modul în care ne alegem partenerii, cum ajungem să iubim pe cineva anume, din perspectiva modelelor relației dintre părinți și dintre aceștia și noi. Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenția spre motivul pentru care simțim nevoie să iubim și să fim iubiți, deoareceRead More
Obor Fest este cel mai mare parc de distracții din Transilvania, aducând în același loc aproximativ 25 de utilaje destinate agrementului pentru toate vârstele, pentru trei zile de eveniment.
Un parlamentar crede că a găsit soluţia pentru ca unii părinţi să nu mai cheltuie alocaţiile copiilor pe băutură şi ţigări.
Risipa de mâncare a ajuns în atenția autorităților naționale și a ONG-urilor în ultimii ani și din ce în ce mai multe acțiuni de prevenire a acestui fenomen au fost puse în mișcare.
Sâmbătă și duminică, cei mici și cei mari se vor întrece pe sanie și pe schiuri în cele două concursuri ale sezonului dedicate familiilor la Arena Platoș.
Nevoia de relații securizante și puterea lor de a genera schimbare, nevoia de iubire și conectare, nevoia de comunicare într-o lume în care pierdem uneori sensul vieții; acestea sunt o parte din concluziile care au reieșit din discuțiile ce au avut loc în sălile de teatru din 10 orașe dinRead More
Adopția este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care o persoană sau un cuplu le poate face, este de părere Veronica Iani, autoarea cărții „Tudor, o poveste despre adopție”.
Primăria oraşului Copşa Mică și Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor au sărbătorit Ziua Națională a României prin cea de-a XIII-a ediţie a Nunţii de Aur şi de Argint.