Post Tagged with: "decoratii"

Dormea în gară și încerca să-și găsească părinții: Florin, pacientul de la psihiatrie care a copilărit în spital, dar și-a găsit speranța prin artă

Dormea în gară și încerca să-și găsească părinții: Florin, pacientul de la psihiatrie care a copilărit în spital, dar și-a găsit speranța prin artă

Sănătate, Societate, Știri, Timp liber 11/12/2025 at 00:37

Pacienții Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu, alături de specialiștii de la Ergoterapie, au avut ocazia să interacționeze cu vizitatorii Muzeului Brukenthal, dar și cu jurnaliștii, în cadrul expoziției „Speranță prin artă”. Tablourile expuse au fost realizate chiar de ei, în cadrul activităților terapeutice desfășurate în spital. Fiecare participant are oRead More

Foto: AFT Sibiu

Cadre didactice de la AFT, decorate de Klaus Iohannis

Învățământ 20/01/2025 at 18:00

Două cadre didactice, civile, din cadrul Academiei Forțelor Terestre au fost decorate de Președintele României, Klaus Iohannis. „În semn de apreciere pentru meritele excepționale în activitatea profesională, a contribuției deosebite în serviciul statului român și a promovării imaginii Armatei României, astăzi, 20 ianuarie, a fost dat citire Decretului Președintelui României,Read More

Două prestigioase licee din Sibiu, premiate de președintele Klaus Iohannis de Ziua Mondială a Educației

Două prestigioase licee din Sibiu, premiate de președintele Klaus Iohannis de Ziua Mondială a Educației

Învățământ 05/10/2024 at 11:06

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua mondială a Educaţiei şi a semnat decretele de decorare a mai multor instituţii de învăţământ din ţară. „De Ziua Mondială a Educaţiei pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidareaRead More

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe liderii FDGR

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe liderii FDGR

Politică 01/08/2024 at 10:27

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, o serie de decrete de decorare a unor reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), între care se numără preşedintele FDGR, Paul-Jurgen Porr, informează AGERPRES. Foto: Arhivă Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în semn de „înaltă apreciere a excepţionalei activităţi puse în slujba comunităţiiRead More

Muzeul Național Brukenthal se pregătește de sărbători

Muzeul Național Brukenthal se pregătește de sărbători

Știri 28/11/2022 at 13:06

Palatul Brukenthal din Piața Mare a Sibiului a fost decorat pentru sărbătorile de iarnă. În weekend au fost montate decorațiuni specifice Crăciunului pe fațada Palatului, iar ușa de la intrare a fost înfrumusețată cu o ghirlandă care să îi aducă pe vizitatorii Muzeului mai aproape de atmosfera de sărbătoare. „AstăziRead More

AFT Sibiu a marcat împlinirea a 175 de ani de existență a învățământului militar românesc în prezența ministrului Vasile Dîncu

AFT Sibiu a marcat împlinirea a 175 de ani de existență a învățământului militar românesc în prezența ministrului Vasile Dîncu

Evenimente 14/06/2022 at 14:31

Academia Forțelor Terestre  ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu a aniversat astăzi împlinirea a 175 de ani de existență a învățământului militar românesc printr-o ceremonie militară solemnă la care a participat și ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu. Președintele României a decorat Drapelul de Luptă al Academiei sibiene cu Ordinul „Virtutea Militară” înRead More

44 de supravieţuitori ai Holocaustului, decorați de președintele Klaus Iohannis | VIDEO

44 de supravieţuitori ai Holocaustului, decorați de președintele Klaus Iohannis | VIDEO

Politică 09/10/2018 at 16:47

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, azi, decretele de decorare a 44 de supravieţuitori ai Holocaustului. Printre aceștia se numără și preşedintele Comunităţii Evreieşti din Sibiu.

Klaus Iohannis își dorește punți ale culturii, ale libertății și toleranței între europeni. Parteneriatul Sibiu – Luxemburg, un model în Europa

Klaus Iohannis își dorește punți ale culturii, ale libertății și toleranței între europeni. Parteneriatul Sibiu – Luxemburg, un model în Europa

Cultură 17/06/2017 at 17:26

Președintele României, Klaus Iohannis, și-a exprimat speranța astăzi, la Sibiu, „că frontierele de tot felul, care pot ridica ziduri între europeni, vor fi înlocuite prin punți ale culturii, ale libertății și ale toleranței”.

Iohannis: România este cel mai bun partener pe care SUA îl pot avea

Iohannis: România este cel mai bun partener pe care SUA îl pot avea

Politică 09/06/2017 at 09:39

Președintele Klaus Iohannis a decorat ieri, la Washington, mai mulți membri ai Congresului american, context în care a afirmat că România este cel mai bun partener pe care SUA îl pot avea.