Criză de medici la Urgență
Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Sibiu se confruntă cu o criză de medici de urgenţă.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Sibiu se confruntă cu o criză de medici de urgenţă.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu a prezentat, în ultima ședință a Colegiului Prefectural, un raport de activitate pe 2018. Astfel, am aflat că județul Sibiu se confruntă cu o criză acută a lipsei forței de muncă, iar pe parcursul acestui an au fost identificați peste 100 de angajatori careRead More
Populația Sibiului va crește foarte mult în următorii ani, datorită migrației interne, sunt de părere specialiștii.
Criza politică din Italia, unde euroscepticii și populiștii nu au reușit să formeze un nou guvern, după veto-ul dat de președintele Matarelli, a afectat moneda unică, implicit și pe cele de la marginea ei, dolarul atingând valori care se mai înregistrau în iulie 2017.
Preţul cărnii de miel va fi mai mare în acest an şi poate ajunge la 30 de lei, pe fondul unei crize de miei ce se anunţă de Paşte, după ce multe animale au fost deja sacrificate şi exportate în Italia, Spania şi Grecia, avertizează Florin Dragomir, preşedintele Asociaţiei Eco MioriţaRead More
În 2 ani, România riscă să nu mai fabrice medicamente esenţiale, iar pacienţii vor fi puşi pe drumuri să-şi găsească şi cele mai elementare tratamente, arată un comunicat al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care reuneşte 16 fabrici din ţară.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, azi, că miercuri dimineaţă cel târziu încep să ajungă dozele de imunoglobulină, fiind vorba despre fiolele aduse prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă.
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va organiza, în 2019, în premieră, conferința internațională “Educația dincolo de criză: noi abilități, drepturile copiilor și contexte de predare”.
Gărzi epuizante, cu medici puţini şi intervenţii din ce în ce mai multe, care cresc timpul de aşteptare. Sute de posturi de medici de urgenţă sunt libere în spitalele din ţară şi, deşi se organizează concurs an de an, nu există candidaţi, pentru că mulţi aleg să plece în străinătate.Read More
Un popor trăiește prin limbă, amintiri și emoții comune. Un stat există prin interese și proiecte comune, fie bunăstarea, securitatea etc. Istoria nu iartă pe nimeni și ne arată că atunci când slăbește liantul social, comunitățile, oricât ar fi de mari și de puternice, se destramă și se prăbușesc. IarRead More
Un sondaj IRES intitulat „Bilanţul anului politic 2017. Perspective pentru 2018” şi desfăşurat la începutul lunii decembrie relevă faptul că trei sferturi dintre români consideră cu lucrurile merg într-o direcţie greşită.
A făcut ce-a făcut PSD (cu Liviu Dragnea în frunte și cu ALDE-Tăriceanu, zis și Șobolanu, aliat) de-a reușit, de două ori într-un singur an, să scoată zeci și sute de mii de oameni în stradă. Nu știu să mai fi reușit cineva asta în ultimii 25 de ani șiRead More
România a fost (și este) o țară a tuturor crizelor și neajunsurilor, o societate a schimbărilor fără efect și a tranziției fără sfârșit. Facem ce facem, nu ne iese, găsim justificări și tot așa.
Ședințele în care tranzacțiile pe raportul euro/leu se realizau într-un culoar de 0,5 – 1 ban, au devenit tot mai rare în ultima perioadă, în condițiile în care piața a fost mișcată, mai ales, de crizele politice (guvernamentale) dâmbovițene sau încercările de modificare ale mediului fiscal local.
Raportul euro/leu a avut o evoluție stabilă, în ton cu ceea ce petrecea în regiune, într-o zi în care PSD a prezentat noua sa propunere de premier, după criza guvernamentală din precedentele două săptămâni, care a provocat creșterea cursului euro la maxime ale ultimelor aproape cinci ani.