Parcarea interzisă pentru toate vehiculele în Piața Huet
Consilierii locali au decis ieri că niciun vehicul nu mai poate fi parcat în Piaţa Huet, potrivit unei hotărâri adoptate în unanimitate.
Consilierii locali au decis ieri că niciun vehicul nu mai poate fi parcat în Piaţa Huet, potrivit unei hotărâri adoptate în unanimitate.
Poliția Locală a ridicat mașini parcate legal în fața Teatrului Gong, pentru a face loc mașinilor consilierilor locali, susțin reprezentanții USR Sibiu.
Doar 75 de proiecte au inițiat consilierii locali în perioada 2016-2018, din totalul celor peste 1.200 de hotărâri adoptate de Consiliul Local Sibiu.
Majorarea tarifelor pentru parcare nu se justifică, în condițiile în care municipalitatea sibiană nici măcar nu se îngrijeşte ca parcările să fie curăţate de zăpadă, susține Organizaţia Municipală PSD Sibiu.
Consilierii locali și județeni din PSD, dar și Prefectura Sibiu ar trebui să își ceară scuze public pentru „mizeria din Piața Victoriei”, este de părere Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania, un serviciu public aflat în subordinea Consiliului Județean Sibiu.
Orosz Csaba, consilier local la Mediaș, a fost ales în unanimitate în funcția de președinte al organizației județene UDMR Sibiu. De asemenea, Fazekas Attila a devenit președinte executiv, iar deputatul Benedek Zakariás a preluat funcția de vicepreședinte.
Primăria Sibiu a extins aplicația gratuită Sibiu City App pentru a veni în sprijinul sibienilor. Prezentarea proiectului a avut loc, în această seară, în curtea interioară a Primăriei Sibiu.
Sibienii sunt de acord cu proiectul Primăriei Sibiu de a transforma lacul lui Binder într-o zonă de agrement.
În ședința ordinară a Consiliului Local Șelimbăr din luna septembrie s-a aprobat o serie de investiții pentru îmbunătățirea infrastructurii din comună.
Flota de autobuze a societății de transport public Tursib se înnoiește prin achiziția de noi mijloace de transport.
56 de cupluri din orașul Tălmaciu care au împlinit sau împlinesc în cursul acestui an cel puţin 50 de ani de căsnicie au sărbătorit, împreună cu întreaga comunitate, „Nunta de Aur”.
Fostul primar al municipiului Mediaș, Teodor Neamțu, și mai mulți foști consilieri municipali au fost achitați, ieri, de către Tribunalul Sibiu într-un dosar de corupție, în care erau acuzați de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Primarii, viceprimarii și consilierii locali aleși pe 5 iunie își vor începe activitatea de la jumătatea săptămânii viitoare.
Partidul Naţional Liberal a obţinut cel mai mare număr de primari în judeţul Sibiu, mai exact 28, faţă de 20 de mandate obţinute de Partidul Social Democrat (PSD) şi un mandat al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, potrivit rezultatelor parţiale comunicate astăzi de către Biroul Electoral Judeţean (BEJ), după centralizareaRead More
Marea majoritate a membrilor organizației locale PSD Săliște s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (PPU).