Zilele Vecinătății în Ștrand
O nouă ediție a evenimentului ”Zilele Vecinătății” se va desfășura în cartierul Ștrand, la sfârșitul acestei săptămâni.
O nouă ediție a evenimentului ”Zilele Vecinătății” se va desfășura în cartierul Ștrand, la sfârșitul acestei săptămâni.
Aflat la prima ediție, Sibiu Sound Festival se va desfășura între 20 și 22 iulie, în Parcul Sub Arini, și își propune să aducă în fața sibienilor cele mai importante trupe locale care au piese compoziție proprie.
Youngr, SUPERORGANISM și KillASon sunt cele trei trupe de muzică nouă care vor concerta în Piața Mare a Sibiului.
În perioada 31 mai – 3 iunie, gurmanzii sunt invitați în Piața Mare să se bucure de o experiență culinară ce a ajuns în acest an la peste 250.000 de persoane în cadrul turneului Street Food Festival.
Grupul vocal Acapella revine la Sibiu pentru al 12-lea an consecutiv, cu bucuria de a încânta și de această dată publicul, cu două concerte menite să sărbătorească Înălțarea Domnului, duminică, 20 mai.
Sibiul, orașul tuturor anotimpurilor, găzduiește, pentru cel de-al treilea an consecutiv, seria de concerte „Anotimpuri”, organizată de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, împreună cu partenerii săi, organizează două concerte de excepție, la Atrium și la Biserica Reformată.
UNTOLD 2018 vine în acest an, pe cele 10 scene, cu unii dintre cei mai buni artiști internaționali ai momentului.
Filarmonica de Stat Sibiu reia seria de concerte educative pentru elevi, primul dintre acestea fiind programat vineri, 23 februarie, la Sala Thalia, cu începere de la ora 11.