USR Sibiu le-a dăruit cărți, dulciuri și fructe copiilor din satul Apoș
52 de copii din satul Apoș, comuna Bîrghiș, au primit ieri cadouri din partea organizației județene USR Sibiu și a biroului parlamentar al deputatului Dan Barna.
52 de copii din satul Apoș, comuna Bîrghiș, au primit ieri cadouri din partea organizației județene USR Sibiu și a biroului parlamentar al deputatului Dan Barna.
Crăciunul e foarte aproape și știu că toată lumea vrea să se uite la „Love Actually“ și să bea vin fiert, dar, pentru cei care preferă să se ghemuiască lângă foc cu o carte în mâini, am întrebat câțiva oameni care fie lucrează cu cărți, fie scriu cărți, fie predauRead More
În perioada 2-5 noiembrie, în corpul B al Bibliotecii Județene ASTRA, se va desfăşura cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă, unde vor expune 19 edituri de carte religioasă.
Marți, 24 octombrie, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, s-a desfășurat ultima etapă a concursului „Bătălia cărților”.
20-22 octombrie 2017 – 3 zile dedicate sănătății, dezvoltării personale și bucuriei de a fi, în cunoștință de cauză
În data de 24 octombrie, începând cu ora 14.00, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va avea loc finala concursului național de lectură „Bătălia Cărţilor”.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează în perioada 1-3 septembrie 2017 prima ediție a Târgului de manuale, carte de învățătură și rechizite, mAeSTRA.
Fundația Michael Schmidt vă invită să regăsiți povestile, obiceiurile și istoria sașilor transilvăneni la întâlnirea cu cărțile jurnalistei Ruxandrei Hurezean „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”, acum traduse și în limba germană.
Cei care poartă o brățară ARTmania își vor putea cumpăra, în perioada festivalului, orice carte SF sau fantasy cu reducere de 10% de la Librăria Habitus din Sibiu. La aceeași librărie, ei vor putea urmări gratuit și două dintre cele mai bune filme de artă făcute vreodată.
Administrația Prezidențială a publicat declarația de avere a președintelui Klaus Iohannis, document din care reiese că veniturile din salarii ale șefului statului și soției au crescut, în timp ce sumele încasate din chirii au scăzut considerabil.
Casa Corpului Didactic Sibiu găzduiește, astăzi, etapa regională a festivalului-concurs “CDIdei în cărți”.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, derulează pe parcursul acestui an, proiectul Biblioterapie prin lumea mirifică a cărților. Terapia prin lectură și joc este un concept dezvoltat pentru ameliorarea stării psihice a micilor pacienți și îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, copii, părinți sau personal medical.
În fiecare an, marcăm la 23 aprilie Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor și Ziua Bibliotecarului.
„Cărți de Povești pentru ținuturi de poveste” – Campanie de strângere de carte pentru o nouă bibliotecă publică înființată în satul Hosman, comuna Nocrich, județul Sibiu. Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în colaborare cu Asociația Elijah și Primăria Nocrich au demarat la începului acestui an un proiect de amenajare a unuiRead More
Ambasadorul Regatului Thailanda, Komgrit Varakamin, a donat, zilele trecute, câteva zeci de cărţi şi CD-uri în limba engleză singurului Centru Cultural Thailandez din România, cel de la biblioteca Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, unde nu există încă niciun material informativ în limba thai sau care să permită învăţarea acestei limbi,Read More