ÎPS Laurențiu, oaspete la Avrig
În cea de-a treia zi de Paști, avrigenii au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
În cea de-a treia zi de Paști, avrigenii au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Copii din 14 localități ale județului Sibiu se întrec, în aceste zile, la faza județeană a olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.
Consiliul Local al orașului Avrig se va întruni, marți după-amiază, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află 28 de proiecte și alte patru puncte la capitolul „Diverse”.
Peste 7,5 milioane de lei au fost alocate învățământului în bugetul local al orașului Avrig, anul trecut, aceasta fiind cea mai mare sumă la capitolul Cheltuieli.
Primăria orașului Avrig a inițiat o acțiune de consultare a cetățenilor cu privire la stabilirea priorităților pentru bugetul local pe anul 2017.
Haitele de câini fără stăpân au devenit tot mai numeroase și agresive la Avrig și în satele aparținătoare. Autoritățile locale nu reușesc să țină fenomenul sub control și să îi sancționeze pe cei care abandonează aceste animale, în loc să le aducă la adăpostul pentru câini, astfel că au lansatRead More
Anul 2016 nu a fost unul cu realizări de mare amploare pentru administrația locală din orașul Avrig. Cu toate acestea, primarul Adrian David anunță investiții importante pentru anul viitor, susținute de un buget generos.
Comunitatea din Săcădate a sărbătorit, sâmbătă, 19 noiembrie, câștigarea premiului I la Festivalul „Țara Oltului în produse și tradiții“, desfășurat în data de 30 octombrie, în localitatea Bradu.
Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor lua parte la călătoria anuală a Trenului Regal de 1 Decembrie, pornind de la Gara Sinaia până la Gara Sibiu
Grădina reşedinţei de vară Brukenthal din Avrig se transformă în această iarnă într-un regat al gheţii! Amatorii de sporturi de iarnă sunt invitaţi la patinoar începând de vineri, 25 noiembrie. Noul patinoar va fi principala atracţie a Târgului de Crăciun Brukenthal ce va fi organizat în Grădina Franceză din faţaRead More
Asociația Vatra Satului Săcădate va împărtăși bucuria câștigării premiului I la Festivalul „Țara Oltului în produse și tradiții” împreună locuitorii satului, membrii asociației și cei care au sprijinit participarea la festival.
Producătorii şi meşteşugarii tradiţionali din zona Avrigului şi-au dat întâlnire duminică pe platoul de la ieşires din localitatea Bradu spre Avrig, la Festivalul „Tara Oltului in produse si traditii”.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Avrig anunţă toţi cetăţenii cu domiciliul stabil în localitatea Mârşa, ce nu au menţionat pe actul de identitate numele străzii, să se prezinte la sediul serviciului, pentru eliberarea unui nou act de identitate.
Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții“ are loc duminică, 30 octombrie, în satul Bradu.
Guvernul a alocat judeţului Sibiu 941.000 de lei pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în lunile iunie şi iulie. Banii vor merge către Consiliul Judeţean Sibiu şi către primăriile din: Bazna, Blăjel, Avrig, Cisnădie, Racoviţa, Sadu şi Arpaşu de Jos.