Ratele la împrumuturi accelerează creșterea
Leul și-a temperat deprecierea față de euro, însă nivelul indicilor ROBOR se menține pe un puternic trend ascendent.
Leul și-a temperat deprecierea față de euro, însă nivelul indicilor ROBOR se menține pe un puternic trend ascendent.
Temerile crescânde ale investitorilor referitoare la declanșarea procedurii de destituire a președintelui Iohannis, creșterea constantă a inflației, dar și amplificarea ieșirilor de capital de pe piețele emergente, care au ca destinație plasamentele în dolari, au reprezentat principalii factori ce au condus la deprecierea leului față de principale valute.
Ieșirile de valută, care se îndreaptă către plasamentele în dolari, ușoara amplificare a aversiunii față de risc, dar și tensiunile politice locale, care ar putea culmina suspendarea președintelui Iohannis, au provocat deprecierea leului comparativ cu principalele valute.
România este ţara europeană care va pierde cel mai mare număr de joburi (61,93% din totalul locurilor de muncă existente) din cauza automatizării, potrivit documentului „Raportul asupra stabilităţii financiare” emis de Banca Naţională a României.
Situația politică încordată a provocat o nouă depreciere a leului față de euro, evoluție corelată cu creșterea indicilor ROBOR.
Criza politică creată de CCR, după ce a decis să îl oblige pe președintele Iohannis să dea curs cererii de demitere a procurorului șef al DNA, care fusese înaintată de ministrul Justiției, dă fiori investitorilor, care se tem că va fi declanșată procedura de suspendare a președintelui României.
Leul a avut o ședință calmă, chiar dacă INS a anunțat creșterea inflației luna trecută cu 5,4% comparativ cu mai 2017, valoare care reprezintă un nou maxim al ultimilor cinci ani. Comparativ cu aprilie, majorarea prețurilor a fost de 0,47%.
Prima ședință a celei de a doua săptămâni de iunie a fost una calmă, atât pe segmentul valutar, cât și cel monetar.
Dacă leul s-a apreciat față de principalele valute, dolarul și francul elvețian pierzând mai mult de doi bani, în schimb dobânzile interbancare au atins noi maxime ale ultimilor aproape patru ani.
Stabilizarea pe piețele internaționale a perechii euro/dolar a avut ca efect temperarea deprecierii monedelor de la marginea zonei euro.
Perspectivele creșterii dobânzii de politică monetară a BNR la 3 – 3,5% până la sfârșitul anului, acesta situându-se în prezent la 2,50%, ridică constant costul împrumuturilor de nevoi personale sau ipotecare.
Chiar dacă săptămâna bancară a fost una scurtă, Rusaliile și sărbătoarea de 1 iunie reducând-o la doar trei zile, leul s-a depreciat față de euro, evoluție influențată de întărirea dolarului și de criza politică locală.
În ciuda faptului că la nivel regional s-a observat o tendință de apreciere a monedelor, leul a scăzut în fața euro, ca o consecință a crizei politice declanșate de ultima decizie a CCR și de adâncirea deficitelor de cont și comercial.
Aprecierea dolarului față de euro, la valori care se mai înregistrau în iulie trecut, a produs creșterea mediei monedei americane la 4,0284 lei, ca efect al evoluţiilor pe pieţele externe şi în principal al crizei politice din Italia.
Criza politică din Italia, unde euroscepticii și populiștii nu au reușit să formeze un nou guvern, după veto-ul dat de președintele Matarelli, a afectat moneda unică, implicit și pe cele de la marginea ei, dolarul atingând valori care se mai înregistrau în iulie 2017.