Leul pe tobogan, dobânzile decolează

Temerile crescânde ale investitorilor referitoare la declanșarea procedurii de destituire a președintelui Iohannis, creșterea constantă a inflației, dar și amplificarea ieșirilor de capital de pe piețele emergente, care au ca destinație plasamentele în dolari, au reprezentat principalii factori ce au condus la deprecierea leului față de principale valute.

Cursul euro a crescut de la 4,6662 la 4,663 lei, nou maxim al ultimelor cinci luni, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,665 și 4,669 lei iar cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,668 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4,0240 la 4,0420 lei, cel mai ridicat nivel începând cu data de 5 iulie 2017, în timp ce cotațiile din piața localăfluctuau între 4,01 și 4,047 lei.

Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,149 – 1,157 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,0360 la 4,0578 lei, iar un nivel mai apropiat se înregistra în prima decadă din august trecut.

Menținerea inflației pe o pantă ascendentă, care va obliga BNR să opereze noi majorări ale dobânzii sale de politică monetară, a condus la o nouă creștere a indicilor ROBOR. Cel la trei luni a urcat la 2,93%, maxim care nu mai fost atins de la începutul lui octombrie 2014.

Indicele ROBOR la șase luni a crescut la 3,04%, cel la nouă luni la 3,09%, iar cel la 12 luni a urcat la 3,14%.

Monedele din regiune se depreciau la rândul lor față de euro, cea poloneză la 4,302 – 4,32 zloți, iar cea maghiară la 323,7 – 324,7 forinți, valori care reprezintă minimul ultimilor trei ani. Analiştii de la Societe Generale anticipează posibilitatea ca euro să depășească în următoarele 12 luni maximul istoric de 327 de forinţi, atins în ianuarie 2015, şi să ajungă la 333 forinţi.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1531, cea mai redusă valoare începând cu iulie 2017, și 1,1644 dolari.

Evoluția euro va fi influențată în perioada următoare de războaiele comerciale declanșate de SUA, dar și de o posibilă destrămare a coaliției care formează guvernul Germaniei, datorită tensiunilor între parteneri în ceea ce privește problemă refugiaților din Orientul Mijlociu.

Indicele compozit calculat de Bloomberg a scăzut de la 6.727,55 dolari, aseară, la 6.702,21 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura