Tabita Teușan, VICECAMPIOANĂ națională de sală la 800 metri! A doua medalie în finala Campionatelor Naționale de sală Seniori, U23

Sibianca Tabita TEUȘAN a  cucerit titlul de VICECAMPIOANĂ națională de sală – senioare, ieri, în proba de 800 metri. A terminat pe locul secund, cu timpul 2:10.24 min, cel mai bun pentru ea din acest sezon. A fost devansată de Cristina Daniela BĂLAN (n. 1998 – CS Athletics Timișoara/CSM Craiova), care a încheiat în 2:09.09 min.

(Dan GREAVU)

foto arhivă: facebook/Tabita Teusan

Sibianca Tabita Teușan, care se pregătește la Sibiu cu antrenorul Adrian Drăgan, dar care concurează pentru CSM Timișoara, a devansat-o pe Rebeca Daria CIOCAN (n. 2004 – CSM Galați), venită la doar câteva sutimi în spate, 2:10.59 min!

În cadrul aceleiași probe, tânăra Franziska Petra ARVAY (n. 2010 – CSȘ Mediaș) a încheiat pe 4 în seria sa și pe 9 la general, cu timpul 2:31.52 minute, un nou record personal.

Campionatele Naționale de sală Seniori, U23 – etapa finală s-au desfășurat, în perioada 28 februarie – 1 martie, în Sala de Atletism „Ioan Soter” din București. Reamintim, în prima zi a competiției, sibianca Tabita Teușan a cucerit o medalie de bronz în proba de 1.500 metri. A venit după medieșeanca Alexandra Hudea, care a cucerit argintul.

CITEȘTE și Ce bătălie în finală la 1.500 metri senioare! Hudea și Teușan au urcat pe podium la Campionatele Naționale de sală

Tot ieri, Alexandra COZAN (n. 2009- de la CSȘ Mediaș) a reușit un Season Best în proba de 200 metri, timp 28.28 sec. A fost a doua în seria sa, având în cele din urmă al 10-lea timp din competiție.