Șuturi și donații pentru copiii cu boli incurabile, de Ziua Unității Germane

Personalități ale Sibiului au participat, ieri, într-un cadru festiv, la Ziua Unității Germane, eveniment organizat de Consulatul German din Sibiu pentru a marca cei 33 de ani scursi de la reunificare. În cadrul manifestării a avut loc și o acțiune caritabilă organizată de Hospice Sibiu – Asociația Dr. Carl Wolff, cu sprijinul FC Hermannstadt. Participanții au fost invitați să tragă câte un șut la poartă pe un teren amenajat în curte, cu îndemnul: „Dai un șut la poartă, faci o donație și primești un tricou al echipei de fotbal FC Hermannstadt.“ Ideea a fost îmbrățișată cu bucurie de invitați, printre cei care au șutat în minge numărându-se Kerstin Ursula Jahn, consulul Germaniei la Sibiu, dar și președinta Consiliului Județean Daniela Câmpean, fostul mare antrenor Viorel Hizo sau Cătălina Costache, directorul executiv al Fundației Polisano.

foto: facebook/ Hospice Sibiu – Asociația Dr. Carl Wolff

foto: facebook/Cătălina Costache

Acțiunea organizată în sprijinul copiilor cu boli incurabile, aflați în grija celor de la Hospice Sibiu – Asociația Dr. Carl Wolff, va continua sâmbătă la sediul Forumului Democrat German Sibiu, unde are loc un bazar caritabil. ”Al doilea târg caritabil în beneficiul Hospice-ului pentru Copii al Asociației Dr. Carl Wolff va avea loc pe 7 octombrie, între orele 9 și 14, la Forumul German din Sibiu. Forumul, comunitatea evanghelică din Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, cercurile de lucru manual ale femeilor evanghelice din Sibiu și Turnișor, „Jumătățile mai bune” ale DWS, precum și persoane private s-au mobilizat din nou. Donațiile pot fi depuse la secretariatul FDGS de luni până vineri, între orele 9 și 15. Contact: Anita Pavel, 0722 293 850“, a transmis Forumul German.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*