Suntem alături de voi! Trei sibieni la IronMan Nice 2025!

3,86 km înot în apa sărată a Mediteranei, apoi 180 km cu bicicleta pe un traseu prin munți, cu 2.500 m diferență de nivel, după care urmează un maraton pe malul mării (42,195 km în alergare). Trei sibieni de la Clubul Sportiv Comunitar se află la Nice (Franța), pentru marea provocare IronMan din acest an: Bogdan SCARLEȚ și soții Adrian și Lăcrămioara (Kiki) TEODORESCU. Ajunsă la cea de-a 20-a ediție, cursa va avea loc duminică, 29 iunie și reunește mii de sportivi de cel mai înalt nivel, din întreaga lume. Ca de obicei, în săptămâna cursei, fiecare strânge donații pentru o cauză anume. Bogdan Scarleț aleargă pentru copii cu dizabilitati locomotorii, iar Lăcrămioara Teodorescu pentru operațiile copiilor care suferă de malformații cardiace.

(Dan GREAVU)

Adrian Teodorescu, Lăcrămioara Teodorescu și Bogdan Scarleț, înainte provocării de la Nisa (foto: facebook/Bogdan Scarleț)

Lăcrămioara TEODORESCU e deja o prezență obișnuită la astfel de curse celebre. Este a 4-a la care ia startul. Chiar zilele trecute a fost premiată la Gala Capital Femei de succes pentru performanța obținută la competiția Ironman Barcelona 2024. În martie a fost declarată cea mai valoroasă triatlonistă din România la categoria sa de vârstă, iar luna aceasta a reușit să câștige proba Olimpică la Oradea, la X-MAN România.

Întrecerea de la Nice se anunță una extrem de solicitantă, mai ales că duminică vor fi peste 30 de grade Celsius. Extrem de activă, disciplinată și curajoasă, Lăcrămioara (Kiki) Teodorescu luptă înaintea cursei pentru copiii aflați în nevoie. Strânge donații pentru proiectul „Inimi sănătoase pentru copii” al Fundației Polisano, prin care copiii cu malformații cardiace au șansa unor operații gratuite. „Înaintea unei curse IronMan ai timp să te gândești la multe, la viața ta, la drumul cu provocările și luptele pe care le duci pentru o confruntare atletică aproape supremă. Eu găsesc timp, însă, și pentru copiii cu inimi ce luptă pentru viața lor, aflați tot în confruntarea supremă cu implacabilul timp. Vă spun, dragii mei, că un like mă bucură, dar o donație mă face super fericită! Așa că, în săptămâna IronMan Nice, vă rog să faceți încă o faptă bună! Wouldn’t be Nice?”, a transmis campioana noastră pe pagina sa de socializare.

foto: facebook/Lăcrămioara Teodorescu

S-a arătat extrem de fericită după prima zi de donații, având strânși până acum peste 2.600 lei din cei 10.000 lei pe care și i-a propus. „Fericită și recunoscătoare pentru cele 23 de donații primite în prima zi! Mulțumesc tare mult Ivanut Alexandra, Bianca Lupşă, Морська Анна, Elena Raveca Contiu, Cosmin Vasiu, persoanei anonime, Georgiana Paun, Ilie Marinel, Claudiu Fabian Milea, Anton Adriana, Horea Nicola, Gicu Serban, Mihaela-Anca Joarză, Andra Matei, Mihaela Mărginean, Cătălin Mureșan, Diana Mureșan, Ciprian Vanga, Maria Lavinia, Alexandru Bologa, Cristina Bologa, Liana Ioana Butoi, Raluca Filo, Bettina Heltmann, Adina Comanac pentru ca sunteți alături de mine și de copilași! Emoțiile cresc cu fiecare oră și șansele copiilor pentru o inimă sănătoasă cresc cu fiecare donație făcută! Fiți si voi parte din povestea noastră!

DONAȚII se pot face AICI – https://fundatiapolisano.galantom.ro/fundraising…/view…

foto: facebook/Bogdan Scarleț

Bogdan SCARLEȚ e familiarizat și el cu asemenea competiții dure. A fost și el în toamnă la IronMan Callela, cel mai popular triatlon de sfârșit de sezon din Europa, unde a sosit pe locul 248 la categoria de vârstă 40-44 de ani, din 350 de sportivi care au încheiat cursa, cu timpul 12h27,25! „Întrebarea este de ce ai face asa ceva?!? What is Your why?

Eu încă nu am un răspuns clar, pentru mine vine din interior e ceva ce mă face să împing limitele cât pot de mult pentru ca la final senzația de plăcere și împlinire să fie pe măsură.

Unii spun că e mai ieftin ca ședințele de terapie, alții că e pur și simplu nebunie să faci așa ceva. Fiecare cu motivele lui!

Las aici un filmulet pentru cei curiosi de mai multe detalii: https://youtu.be/h2-qs08_tFo?si=nesR7YRdA9ufxE9M

Oricum, duminică va fi o cursă grea, dar mă voi bucura de fiecare metru pe care îl fac, că e înot, că e bicicletă sau alergare… Iar la final, abia aștept să aud din nou: Bogdan, you are an IronMan! … poate fi si asta un motiv, nu?, a dezvălut Bogdan Scarleț pe contul său de socializare.

Anul acesta, sibianul a ales să susțină Asociația „Învățăm să mergem împreună”, asociație care susține copii cu dizabilități locomotorii. „Mai multe detalii despre asociație găsiți în link-ul de mai jos, dar și link pentru donații pentru care vă mulțumesc din inimă atât eu cât si copiii care vor beneficia de aceste terapii.

DONAȚII se pot face AICI – https://asociatia-invatam-sa-mergem-impreuna.galantom.ro/

Ironman este una dintre cele mai legendare și cunoscute competiții din lumea sportului, iar Titlul Ironman este unul dintre cele mai râvnite și respectate titluri din comunitatea sportivă.

O competiție de renume mondial, Ironman are loc în mai multe orașe din întreaga lume, inclusiv la Nisa din 2005. Competiția este deschisă atât femeilor, cât și bărbaților, profesioniștilor și amatorilor. În fiecare an, o femeie și un bărbat sunt încoronați Ironman pe celebra Promenade des Anglais.