Suim Dealul Clujului! Universitatea – FC Hermannstadt, sâmbătă, pe Cluj Arena

FC Hermannstadt reia sâmbătă cursa către un loc în play-off, care să-i asigure liniștea în partea a doua a sezonului. În prima etapă a Superligii programată în acest an, echipa sibiană va juca în deplasare, pe Cluj Arena, de la ora 17, urmând să întâlnească Universitatea lui Sabău. Partida contează pentru runda a 22-a a Superligii României la fotbal.

foto: facebook/FCH

Gruparea sibiană e pe 7 în acest moment, cu un handicap de numai un punct față de Sepsi și Farul Constanța, ocupantele locurilor 5 și respectiv 6. A bifat 6 victorii până acum, adăugând punct cu punct din 11 remize (vicecampioana egalurilor, la fel ca Oțelul, după Petrolul, cu 12 astfel de rezultate în 21 de etape).

FC Hermannstadt mai are de jucat 4 partide pe teren propriu (cu lanterna FC Botoșani, Petrolul, FCU Craiova și Oțelul Galați) și 5 în deplasare (la U Cluj, FC Voluntari, Rapid, Dinamo și CFR Cluj). Un program dificil, cu echipe periculos de…abordabile pe Municipal, și deplasări una și una, la grupări valoroase, în foame mare de puncte.

Măldărășanu are la dispoziție un lot ușor slăbit față de cel de anul trecut. I-a pierdut pe Baba Alhassan (transferat la FCSB), Adi Petre, Cristi Bărbuț și Petrișor Petrescu. A obținut acordul de transfer pentru N’Goma (de la FC Botoșani) și pentru Raul Opruț, revenit la Sibiu sub formă de împrumut, însă FC Hermannstadt e pe lista neagră a echipelor oprite de la transferuri și e posibil să nu-i vedem sâmbătă pe teren. Din păcate, la aceste probleme se adaugă și 2 accidentări în cantonamentul din Antalya, Ionuț Stoica și Cristi Neguț fiind indisponibili pentru întâlnirea de la Cluj-Napoca. Mai mult, golgeterul Daniel Paraschiv a fost menajat de la reluarea pregătirii, în urma accidentării din ultimul joc al anului, cu Sepsi. Măldărășanu speră ca la ora primului joc să fie apt sută la sută, pentru a-l putea folosi din primul minut.

În Antalya, FC Hermannstadt a jucat 3 partide de verificare: 2-4 cu FC Winterthur (locul 7 în prima ligă elvețiană – goluri Mino Sota și Biceanu), 5-0 cu Nevșehir (Liga 3, Turcia – goluri Sota, Fonseca (2), Gabi Iancu (2 din care 1 penalty) și 3-0 cu Sumgayit FK (Azerbaidjan – goluri Bejan, Fonseca, Mihart). Opruț a fost titular cu elvețienii și cu Sumgayit FK, iar N’Goma a fost în primul „unsprezece“ cu Nevșehir. Una peste alta, un cantonament reușit, desfășurat în condiții similare cu ale celorlalte competitoare din Superligă.

(foto: facebook/FCH)

În tur cu U Cluj, FC Hermannstadt a terminat la egalitate 2-2 pe Municipal, cu gol egalizator reușit de Oroian în minutul 90+2. Daniel Paraschiv deschisese scorul în minutul 35, dar Mitrea și Popa au întors până la pauză, în minutele 45 și 45+3.

În Superligă, „șepcile roșii“ s-au impus în celelalte 3 întâlniri directe, 2-1 și 1-0 pe Municipalul sibian și 1-0 pe Cluj Arena. În plus, anul trecut, U Cluj a eliminat echipa sibiană în sferturile Cupei României, 2-1 (0-1) după ce FCH deschisese scorul prin Alhassan.

Un palmares net favorabil grupării clujene, care poate fi „corectat“ printr-un joc peste nivelul obișnuit al elevilor lui Măldărășanu.

Programul etapei a 32-a a Superligii:

Vineri, 19 ianuarie

Ora 17 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Politehnica Iaşi

Ora 20 Rapid București – FC ”U” Craiova 1948

Sâmbătă, 20 ianuarie

Ora 17 Universitatea Cluj – FC Hermannstadt

Ora 20 Petrolul Ploieşti – Dinamo Bucureşti

Duminică, 21 ianuarie

Ora 17 FC Botoşani – CFR Cluj

Ora 20 Universitatea Craiova – Farul Constanţa

Luni, 22 ianuarie

Ora 17 FC Voluntari – Oţelul Galaţi

Ora 20 FCSB – UTA Arad

CLASAMENT

sursa: LPF

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*