Strategia Romgaz la început de 2019

Producţie în creştere, investiţii majore în derulare şi modernizare sunt cele trei obiective majore pentru conducerea Romgaz. 

Accelerarea lucrărilor de explorare pentru identificarea de zăcăminte noi, dar şi continuarea eforturilor de diversificare a portofoliului de business prin construcţia de noi obiective energetice, achiziţionarea de surse de energie alternativă şi extinderea pe alte pieţe, sunt doar câteva din obiectivele strategice ale managementului Romgaz, susţine directorul general Adrian Volintiru.

Adrian Volintiru

„Eficientizarea activităţii companiei prin debirocratizare, fluidizarea procedurilor şi a fluxurilor de business, cât şi atragerea de profesionişti în domeniu, cu expertiză şi know-how adecvat, capabili să contribuie la realizarea obiectivelor propuse în strategia de dezvoltare, au fost, de asemenea, prioritare şi vom continua procesul de modernizare al companiei”, a menţionat Adrian Volintiru (foto), ieri, într-o conferință de presă la Sibiu. În ceea ce priveşte activitatea de producţie a gazelor naturale, directorul general vorbeşte despre o creştere semnificativă a producţiei în 2019, prin exploatarea noilor capacităţi de producţie puse în funcţiune în perimetrul Caragele.

PRODUCŢIE MAI MARE

La această dată, Romgaz are capacitatea de a produce aproximativ 16 milioane metri cubi/zi. „Creşterea producţiei s‑a datorat în principal finalizării colectorului de 16 km, Caragele‑Galbenu în luna decembrie, lucrare care coroborată cu punerea în producţie a sondelor Ţapu 1, Buza de Nord şi Beudiu în trimestrul III 2018, a permis creşterea producţiei zilnice a acestui zăcământ cu circa 800 mii mc. Astfel, producţia pe total zăcământul Caragele a fost, în anul 2018, de 225,894 milioane mc, reprezentând 4,2% din producţia totală de gaze realizată de Romgaz”, a arătat directorul general.

CE URMEAZĂ?

Adrian Volintiru menţionează ca proiecte prioritare pentru Romgaz identificarea resurselor onshore, cât şi centralele Iernut şi Mintia. De asemenea, investiţiile în retehnologizare, mentenanţa predictivă sunt şi acestea în vizorul managementului. Cât priveşte centrala de la Iernut, în prezent proiectul este finalizat în proporţie de 74% şi se accelerează procesul, lucrându‑se se inclusiv în perioada sezonului rece în două schimburi, astfel încât proiectul să fie finalizat integral în 2020. Activitatea de exploatare a zăcămintelor comerciale a vizat îndeplinirea prevederilor programului de producţie prin continuarea operaţiunilor de reabilitare producţie pe principalele zăcăminte mature, executarea operaţiunilor de reparaţii capitalizabile la sonde şi punerea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie. În ultimul trimestru din 2018, livrările Romgaz s‑au realizat în baza contractelor încheiate atât prin intermediul pieţelor centralizate din România, cât şi în baza contractelor bilaterale încheiate (în special cu clienţi finali). În plus, faţă de cantităţile livrate către clienţii săi, compania a susţinut prin livrări consumul CET Iernut cu o cantitate aproximativă de 1.300.000 MWh. Preţurile practicate în cursul trimestrului patru 2018 pentru gazele livrate către clienţi s‑au situat în mod constant în jurul valorii de 81 lei/MWh. Aceleaşi tendinţe s‑au păstrat şi pentru gazele livrate în cursul lunii ianuarie până la această dată. Cantitatea programată la livrare către clienţi este de aproximativ 6,6 TWh, iar preţul mediu se estimează că se va situa în aceeaşi gamă de 82‑83 lei/MWh.

110 ANI DE TRADIȚIE

S.N.G.N. ROMGAZ S.A, cu sediul central la Mediaș, este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra. Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.


Cosmin PAL

foto: Ovidiu LEBU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*