Stop drogurilor! Flagelul care a distrus deja foarte multe vieți trebuie oprit! (CP)

„De departe, cele mai dure lecții sunt cele învățate de cei care au fost dependenți de aceste substanțe extrem de nocive, dar care au reușit să treacă peste dependență. M-am bucurat enorm să văd că au fost peste 1.700 de tineri care au participat la dezbaterea despre droguri găzduită de Sala Transilvania din Sibiu.

FOTO: PSD Sibiu

Am participat și eu, alături de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, la evenimentul ce face parte din Caravana „Fără Bariere – TOT adevărul despre droguri”. O felicit pe colega mea Natalia Intotero pentru implicarea activă în acest proiect derulat de Ministerul Familiei!

Alături de noi au fost inspectorul școlar general, Marius Novac, candidat la funcția de consilier județean din partea PSD, Dan Cermonea, consilier județean PSD, dar și Florian Giubega, candidat PSD la Primăria Sibiu, precum și Corina Bokor, consilier local, proaspăt alăturată echipei social democrate din Sibiu.

Din păcate, și în județul Sibiu, acest fenomen distrugător a luat amploare mai ales în rândul tinerilor. Cât mai multe acțiuni de conștientizare sunt necesare pentru a înțelege că drogurile înseamnă, de fapt, moarte.

<Subliniez încă o dată că doresc mai mult ca oricând să colaborez cu reprezentanții ONG-urilor care desfășoară activități de recuperare a tinerilor dependenți. Sunt deschisă la un dialog în cazul în care au propuneri pentru îmbunătățirea legislației și un lucru trebuie să ne fie clar: locul celor care cad în capcana consumului de droguri nu este și nu trebuie să fie în secțiile spitalelor de psihiatrie. Avem nevoie de centre de adicție pentru că acești tineri au nevoie de noi”, este mesajul ministrului Natalia Intotero>, transmite Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*