Știința a prins viață la Centrul de Tineret Rășinari. Zeci de copii au descoperit secretele electricității prin experimente interactive

Centrul de Tineret Rășinari s-a transformat, pentru câteva ore, într-un adevărat laborator al curiozității și descoperirii. Nu mai puțin de 50 de tineri au pășit în fascinanta lume a științei, participând la un atelier interactiv în care teoria a fost transformată în experiențe practice și memorabile.

sursa foto: Centrul de Tineret Rășinari

În cadrul activităților, participanții au descoperit cum este produs și transportat curentul electric, au învățat să măsoare tensiunea și intensitatea acestuia și au construit propriile baterii electrice, un dinam și un motor homopolar.

Prin demonstrații și aplicații practice, copiii au înțeles mai bine modul în care electricitatea face parte din viața de zi cu zi și au explorat fenomene precum încărcarea electrostatică și inducția electromagnetică.

sursa foto: Centrul de Tineret Rășinari

O călătorie printre marile minți ale științei

Atelierul i-a purtat pe participanți și prin poveștile unor personalități care au schimbat lumea. Copiii au aflat mai multe despre experimentele lui Benjamin Franklin, au descoperit, alături de Nikola Tesla, tainele producerii și transportului energiei electrice și au explorat, împreună cu Isaac Newton, magia luminii și a culorilor prin experimente cu prisme, discul lui Newton și cercul cromatic.

Activitatea a fost una plină de entuziasm și curiozitate, oferindu-le celor prezenți șansa de a învăța prin joacă, de a pune întrebări și de a descoperi lumea științei într-un mod atractiv și accesibil.

Atelierul a fost susținut de echipa SEAS, iar inițiativa se înscrie în misiunea Centrului de Tineret Rășinari de a promova educația tinerilor prin activități de informare, consultanță și, mai ales, prin programe de educație nonformală.

Proiectul este finanțat de Primăria Comunei Rășinari, în cadrul Agendei Culturale 2026, prin Asociația Dram Center 07 Sibiu, și continuă să ofere tinerilor oportunități de învățare și dezvoltare prin experiențe educative inovatoare.

sursa foto: Centrul de Tineret Rășinari

sursa foto: Centrul de Tineret Rășinari