Ștafeta Veteranilor INVICTUS 2026 a ajuns la Agnita, iar în următoarele două zile va traversa Valea Hârtibaciului și municipiul Sibiu, într-un demers care îmbină sportul, voluntariatul și omagierea celor care și-au sacrificat viața pentru țară. Mesajul a fost transmis de Adrian Teodorescu, sibian cunoscut pentru implicarea sa în acțiuni sportive și comemorative dedicate eroilor. Acesta îi invită pe sibieni să se alăture alergătorilor luni, 19 octombrie, de la ora 8:30, în Piața Mare din Sibiu.

„Alergați cu noi, pentru eroi! Ne vedem în Piața Mare din Sibiu, luni, 19 octombrie, 08.30!”, este apelul lansat de Adrian Teodorescu.
Traseul anunțat include poarta veteranului Moisă Irod, calea mocăniței, cimitirul eroilor din Dealul Dăii și Movila lui Mihai. Participanții vor porni din Piața Mare, urmând să treacă pe la monumentele orașului și să continue drumul spre Câmpia Libertății de la Blaj.
La fiecare oprire, alergătorii își propun să depună câte o floare în memoria celor comemorați.












