Stadionul Ghencea urmează să fie demolat. Mai multe legende ale clubului Steaua au sosit pe teren în „ultima zi de viaţă” a arenei

Ultima zi din “viaţa” Stadionului Ghencea a sosit, iar mai multe figuri emblematice ale clubului Steaua au mers pe arenă, marţi, 28 august, pentru evenimentul organizat de CSA.


Printre cei prezenţi s-au numărat: Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Anghel Iordănescu, George Ogăraru, Mirel Rădoi, Adrian Bumbescu, dar şi coloneulul CSA, Cristian Petrea.
Demolarea Stadionului Ghencea va demara în scurt timp, iar până în martie 2020 o nouă construcţie va răsări în complexul „militarilor: „Aici s-au scris cele mai mari performanţe ale echipei Steaua şi ale echipei naţionale a României. Cu ani în urmă am păşit pentru prima dată aici, în acest complex. Aveam 11 ani, la vremea respectivă erau doar două terenuri de fotbal şi un câmp imens. Cu timpul totul s-a transformat şi aveam acest stadion modern, la vremea aceea. Aveam o bază sportivă, care mai târziu s-a transformat în complexul pe care îl ştiţi cu toţii. Aici s-a scris o parte din istoria fotbalului românesc. Aici au adus performanţe Lăcătuş, Iovan, Tudorel Stoica, Piţurcă, Boloni. Aici au jucat o parte din marii noştri jucători români, chiar şi adversari: Mircea Lucescu, Cornel Dinu. Pot spune că undeva aici a fost şi casa mea. De la 11 ani mi-am petrecut până târziu o mare parte din cariera mea, din viaţa mea sportivă. Este greu să vorbesc despre stadionul Steaua, aici unde şi echipa naţională a avut o bună bucată de vreme domiciliul. Aici s-a scris istorie şi s-au obţinut cele mai importante calificări, fie că era Steaua sau echipa naţională”, a declarat Anghel Iordănescu, prezent pe stadionul din Ghencea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*