Spectacolul sibian „Metamorfoze”, exportat în Luxemburg

Spectacolul de patrimoniu „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete, conceput după poemul epic al lui Ovidiu, se întoarce la Luxemburg, la zece ani de la parteneriatul Sibiu – Luxemburg – Capitale Europene ale Culturii 2007.

Publicul va avea ocazia să asiste la două reprezentaţii în aer liber, care vor avea loc în zilele de 7 și 8 iulie, de la ora 21.30, în fața Casei de știință a Universității la Esch-sur-Alzette.

Metamorfoze / foto: Paul Băilă

Acest eveniment de marcă aniversează succesul proiectului Capitale Europene ale Culturii 2007 și un deceniu de la aderarea României la Uniunea Europeană, prin reluarea, ca un simbolic arc peste timp, a spectacolului „Metamorfoze”, care a fost jucat prima dată la Luxemburg, în iulie 2007, locul semnării tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. „Vom păstra din aceste Metamorfoze imagini puternice. Unele pentru intensitate poetică (…), altele pentru umorul și ironia pretențiilor noastre umane. (…), momente frumoase de cântec și de atmosferă sonoră.”, descria după premiera din 2007 jurnalistul Stéphane Gilbart pentru publicația Luxemburger Wort.

Metamorfoze / foto: Nicolae Gligor

Spectacolul se joacă într-un bazin de apă de 30 de metri lungime și 18 metri lățime, actorii interpretează și cântă textele lui Ovidiu, pe fundal muzical și imagini pregnante, magice sau poetice, ascunse în spatele sensurilor. Evenimentul durează 100 de minute și este prezentat cu supratitrare în limba franceză.

Metamorfoze / foto: Dragoș Dumitru

Din 2007, spectacolul a intrat în repertoriul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, iar ultima reprezentație a avut loc la a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, fiind titrată în primele trei cele mai așteptate spectacole ale festivalului, alături de Brodsky/Baryshnikov (regia lui Alvis Hermanis, interpretarea Mikhail Baryshnikov) și de spectacolul de dans Vertigo 20 al coregrafei Noa Wertheim din Israel.

„Cu foarte mare plăcere primim Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu și spectacolul fabulos «Metamorfoze» după Ovidiu, în regia domnului Silviu Purcărete, la Esch / Belval, în 7 și 8 iulie. Este ca o buclă care se închide: la 10 ani de la creare, în timpul programului Capitale Culturale 2007, spectacolul revine în țara natală și, fără îndoială, putem pretinde că aceste colaborări, generate de programul Capitale Culturale, persistă în timp. Desigur, suntem foarte curioși să vedem cum a evoluat copilul de altădată. Pe parcursul acestui deceniu, am schimbat multe producții și coproducții, îmi aduc aminte cu mare emoție de «Lulu», în cortul special amenajat, în timpul renovărilor de la Teatrul Esch, de «Cumnata lui Pantagruel», «Balul», «Călătoriile lui Gulliver», «Marat/Sade», «Variațiunile Goldberg», spectacole prezentate la noi, la Esch. Teatrul Esch a fost invitat la Festivalul de la Sibiu cu «Jurnalul Annei Frank», «Woyzeck» și «Die Präsidentinnen». Am invitat mari scenografi precum Helmut Stürmer și Dragoș Buhagiar să lucreze cu noi, l-am invitat pe compozitorul Vasile Șirli. Eu însumi am avut onoarea de a pune în scenă trei spectacole la Teatrul Național din Sibiu, cu mare fericire! Sper că aceste colaborări minunate vor continua și vor avea drept rezultate proiecte majore, și în același timp, sper și că orașul Esch, împreună cu orașele învecinate, vor obține titlul de Capitale Europene ale Culturii în 2022“, declară Charles Muller, directorul Teatrului Esch-sur-Alzette.

Metamorfoze / foto: Paul Băilă

Orașul Esch se pregătește să devină Capitala Culturală Europeană, iar Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu returnează darul primit în urmă cu 10 ani.

Sibiu și Luxemburg rămân exemple inconturnabile de modele culturale europene, orașe înfrățite care împărtășesc nu doar un deceniu de colaborare, ci opt secole de istorie, căci în urmă cu 800 de ani cei care au plecat din Luxemburg au fondat medievalul Hermannstadt. „E o poveste lungă și foarte frumoasă între Sibiu și Luxemburg. Împreună au fost Capitale Culturale Europene în 2007. A fost una dintre cele mai importante cooperări europene, probabil cel mai important simbol ca program al Comisiei Europene. De obicei, scopul acestei propuneri, de a fi două orașe Capitale Culturale Europene, are la bază ideea de a face o punte culturală. Acest lucru s-a făcut perfect între Luxemburg și Sibiu, dar marea realizare este faptul că anii de după 2007 au fost ani mai bogați decât aniversarea propriu-zisă. Practic, anul acesta am avut mai multe activități între Luxemburg, Esch – viitoare Capitală Culturală Europeană, în 2022 – și Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS.

Acest proiect este rezultatul unei colaborări între instituții din România, Luxemburg și Franța. Spectacolul a fost prima data montat în curtea interioară a Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster, cu o distribuție internațională, formată din actori români, francezi, luxemburghezi, belgieni și germani.

Turneul este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii luxemburghez, al primăriei orașului Esch-sur-Alzette, al Institutului Cultural Român Bruxelles și al Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura