Spargere nocturnă la Sibiu! Hoț prins după ce a golit rafturile unui magazin

Un „drum” de la Ialomița la Sibiu s-a terminat cu cătușe pentru un bărbat de 35 de ani.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Polițiștii din Sibiu au reținut ieri un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Ialomița, cercetat penal pentru furt calificat.

Tot ieri, în jurul orei 02:00, aflându-se în municipiul Sibiu, ar fi pătruns fără drept într-o societate comercială, de unde ar fi furat mai multe băuturi alcoolice și țigarete, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 5100 de lei.

Polițiștii l-au identificat pe bărbat în aceeași seară și, în baza probatoriului administrat în cauză, l-au reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.