Șomajul în Sibiu: sub 2 la sută și continuă să scadă!

La sfârşitul lunii iunie, erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu 3.838 şomeri, din care 1.766 femei.

Rata şomajului înregistrează valoarea de 1,94 %.  Faţă de sfârşitul lunii mai, numărul şomerilor înregistraţi a scăzut cu 171 de persoane, iar rata şomajului s-a diminuat cu 0,09 puncte procentuale.

Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, 3.180 persoane sunt cu studii primare, gimnaziale, profesionale, 429 persoane cu studii liceale şi post-liceale iar 229 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor 989 sunt beneficiari de indemnizaţie de somaj şi 2.849 sunt şomeri neindemnizaţi, iar din punctul de vedere al grupelor de vârstă cele mai multe persoane (1.067) au vârsta între 40-50 de ani, (832) şomeri au vârsta între 30-40  de ani, (753) şomeri au vârsta peste 55 de ani, urmează grupa de vârstă 50-55 ani cu (671) şomeri înregistraţi, (259) au vârsta sub 25 de ani,  iar cei mai puţini şomeri (256) au vârsta între 25-30 de ani.

Din punct de vedere al mediului de provenienţă, 1.175 aparţin mediului urban în timp ce 2.667 provin din mediul rural.

În cursul lunii iunie, au fost angajate ca urmare a acordării serviciilor realizate de AJOFM Sibiu 236 de persoane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*