SOMA Salubrizare vă reamintește că luni, 21 aprilie, este zi liberă fiind a doua zi de Paști, așadar, colectarea deșeurilor se va face sâmbătă.
„Pentru a recupera ziua liberă, vom colecta deșeurile în ziua de sâmbătă, 19 aprilie. Așadar, dacă locuiți la casă în municipiul Sibiu și vreți să scoateți pubelele conform graficului, vă rugăm să o faceți sâmbătă dimineață. În astfel de cazuri este utilă și aplicația Soma, disponibilă gratuit pe Google Play sau în App Store, deoarece găsiți informații utile despre ce pubelă trebuie scoasă și când.
Vă dorim sărbători liniștite și Paști fericit!”, transmit reprezentanții SOMA.