Șoferii de mașini electrice au la dispoziție 44 de stații noi în Sibiu

Începând cu 10 august, în Sibiu sunt disponibile încă 44 de stații publice de încărcare a mașinilor electrice și hibrid. Acestea au fost amenajate de Primăria Sibiu printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile -„Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu”. Pe lângă cele 45 de stații amplasate în Municipiul Sibiu, alte 20 au fost distribuite în localitățile membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu. Valoare totală a acestei investiții este de 4,83 milioane de lei.

Sursă foto: Primăria Sibiu

„Sibiul are în acest moment 59 de stații publice de încărcare a mașinilor electrice și hibride. Până la finalul lunii vom mai pune în funcțiune încă 14, astfel că, cetățenii vor avea la dispoziție 73 de astfel de puncte de alimentare, care se adaugă stațiilor private. Prin aceste investiții asigurăm infrastructura necesară pentru mobilitatea auto ecologică. În prezent, în Sibiu sunt înregistrate 1.191 de mașini electrice și 4.188 de mașini hibride.”, a transmis Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

25 dintre aceste stațiinou operaționalizate au un punct de încărcare rapidă (50 kWh) și unul de încărcare lentă (22kWh), iar 20 sunt prevăzute cu două puncte de încărcare lentă.

Cum se folosesc:

Utilizarea acestora se va face prin aplicația mobilă dedicată, VOLTRELLI, ce poate fi descărcată gratuitdin Google Playși AppStore.Pentru a putea încărca de la aceste stații, utilizatorii trebuie să creeze un cont înaplicația menționată, de unde se va realiza și plata pentru energia consumată,în mod securizat, cu cardul bancar.

Tot în aplicație veți putea consulta locațiile de amplasare a stațiilor din oraș, precum și instrucțiunile detaliate de utilizare.

Sursă foto: Primăria Sibiu

Lista locațiilor în care sunt amplasate aceste stații de încărcare pentru mașinile electrice: B-dul Victoriei/str. Hochmeister, Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii (la Zoo), Calea Poplăcii/Valea Aurie, Calea Șurii Mari (la Obor), str. N. Teclu (în zona str. Pielarilor), str. Siretului (în zona fostului Profi), str. Bucovinei, str. Europa Unită, str. Lisabona, str. Ludoș (la complex), str. Oașa, str. Panait Cerna (la Cimitir), Calea Poplăcii – str.Tălmaciu, str. Aurel Decei, str. Rahovei, str. Reșița (zona ANL 1), str. Rusciorului 2, str. Oslo-Cuptorului, str. Socului (la gară), str. Ștefan cel Mare (Broscărie), str. Școala de Înot (lângă Hotel Parc), str. Ștrandului/ Doljului, str. Ștefan cel Mare (zona Triajului), str.Tudor Arghezi (lângă sediul Junii Sibiului), str. Țiglari (în parcarea Lacului Binder), str. Valea Aurie (spre Zoo), str. Viitorului (zona ANL), Calea Dumbrăvii (zona Dioda), strada Lungă – Tg. Cailor – Crăițelor, Str. Malului (lângă Rompetrol), str. Zăvoi, str. E.A. Bieltz nr. 6, str. Turda nr. 11, str. Plugarilor, str. Mihail Kogălniceanu, str. Oțelarilor, str. Lupeni, Aeroport, str. Frații Grachi, Str. Mr. Niță Octavian.

O astfel de stație a fost instalată și în stațiunea Păltiniș (zona Telescaun), urmând să fie pusă în funcțiune până la finalul acestei luni.

Primăria Sibiu reamintește că alte 13 stații de încărcare au fost instalate în zona unităților de învățământ care au fost reabilitate energetic de Primăria Sibiu, tot prin proiecte finanțate din PNRR: Grădinița Elefănțelul Curios (Aleea Haiducului), școlile Regele Ferdinand (str. Șureanu), N. Iorga (str. N. Iorga) și nr. 25 (str. Sibiel) și la Liceul O. Ghibu, urmând ca și acestea să fie puse în funcțiune până în 30 august.