Șoferi de weekend în Sibiu. Beți, drogați, fără permis

În perioada 06 – 08 octombrie, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care au fost constatate 16 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 38 de permise de conducere, au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 720 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 220.000 de lei.

FOTO: arhivă 

Exemple semnificative:

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 11,30, pe DN 1, în zona PC Veștem, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un clujean în vârstă de 23 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 18,00, în Săliște, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Piața Junilor de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Cristian. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 03,30, în Cisnădie, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Grigore Ionescu de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Racovița. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 17,00, pe strada Principală din localitatea Tălmăcel, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit un motociclu condus de către un localnic în vârstă de 17 ani, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testarea alcoolscopică a tânărului a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că motociclul condus este neînmatriculat. În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 22,30, în afara localității Vurpăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106S de către un sibian în vârstă de 25 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*