Șoferi beți la volan, sau fără permis

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 18,15, pe strada Lungă din orașul Cisnădie, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 50 de ani în timp ce conducea un moped, având o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele pentru efectuarea de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot în data de 2 februarie a.c., în jurul orei 19,30, în localitatea Cârțișoara, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DN 7C de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, dmiciliat în Șelimbăr. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele pentru efectuarea de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din peisaj nu au lipsit nici cei care conduceau fără permis. Astfel, la data de 2 februarie a.c., în jurul orei 13,30, în orașul Avrig, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Bisericii de către un localnic, în vârstă de 48 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 23,45, în localitatea Netuș, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

Pe numele brașoveanului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*