Șofer prins în flagrant în timp ce oferea mită polițiștilor din Sibiu

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au surprins în flagrant un bărbat în timp ce oferea mită unor agenți de poliție. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 8 iunie, în municipiul Sibiu.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit informațiilor oficiale, persoana vizată a fost oprită în trafic de către doi agenți din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Ordine Publică, și a fost depistată conducând sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru a evita întocmirea dosarului penal, șoferul le-a oferit polițiștilor suma de 2.000 de lei mită, bani pe care agenții i-au refuzat. În urma sesizării imediate a Direcției Generale Anticorupție – SJA Sibiu, a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant, în timpul căreia persoana în cauză a fost surprinsă oferind 1.925 de lei.

Întreaga activitate a fost documentată video cu ajutorul camerelor bodycam aflate în dotarea agenților de poliție. Persoana a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind reținută pentru 24 de ore. Ulterior, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Alba Iulia. Unul dintre agenții care a refuzat mita și a sesizat fapta participase cu doar o săptămână înainte la o instruire anticorupție organizată de SJA Sibiu.

Direcția Generală Anticorupție felicită fermitatea echipajului de poliție implicat și își reafirmă angajamentul pentru promovarea integrității și responsabilității în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Precizare: Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate înfrânge în nicio situație principiul prezumției de nevinovăție.

Tags: , ,