„SKI gone WILD”: concurs de schi și snowboard pe iarbă, în premieră în România, la Păltiniș

Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe iarbă, în care participanții își vor testa îndemânarea pe o suprafață udă, într-o competiție eliminatorie. SKI gone WILD este o premieră la nivel național și se va încheia cu o petrecere în ApresSki la Păltiniș Arena. Evenimentul are loc pe 7 noiembrie.

„Și dacă nu avem nevoie de zăpadă ca să scoatem schiurile din pivniță? Pentru cei care nu mai au răbdare până la prima zăpadă și la deschiderea sezonului de ski, Păltiniș Arena vine cu o nouă surpriză, un eveniment în premieră în România, cursă de ski pe iarbă.

SKI gone WILD aduce pe pârtia A un concurs de ski și snowboard pe iarbă udă, unde viteza, tehnica și capacitatea de adaptare vor face diferența.
Competiția se adresează schiorilor și snowboarderilor cu nivel mediu-avansat, cu vârsta minimă de 16 ani. Participarea este gratuită, iar cei care nu au echipament potrivit pentru datul pe iarbă vor putea împrumuta gratuit schiuri sau snowboarduri puse la dispoziție de organizatori.

Concursul se va desfășura în format dual eliminatoriu. Doi concurenți vor lua startul simultan din partea superioară a pantei abrupte de pe pârtia A, iar cel care ajunge primul la sosire se califică în runda următoare. Perechile pentru manșele eliminatorii vor fi stabilite în urma timpilor obținuți în calificări. Competiția va continua până la finala mică și finala mare, în urma cărora vor fi desemnați câștigătorii celor patru categorii: schi masculin, schi feminin, snowboard masculin și snowboard feminin.

Evenimentul are loc in 7 noiembrie iar programul zilei de concurs va începe la ora 11:00, cu înscrierile la ApresSki Păltiniș Arena. De la ora 13:00 este programată ședința tehnică, urmată de o manșă de antrenament, o manșă de calificări și manșele eliminatorii. Evenimentul se va încheia cu ceremonia de premiere și o petrecere în ApresSki Bar, programată pentru ora 17:00.

Miza competiției este una pe măsura provocării. Câștigătorii fiecărei categorii vor primi un skipass de sezon, ocupanții locului al doilea vor fi recompensați cu o cartelă de 200 de puncte, iar cei de pe locul al treilea vor primi o cartelă de 100 de puncte.

Siguranța participanților rămâne o condiție esențială. Purtarea căștii de schi sau snowboard este obligatorie pe toată durata evenimentului. Startul se dă simultan pentru fiecare pereche, iar plecarea înaintea semnalului, părăsirea traseului propriu prin intrarea pe culoarul adversarului sau contactul intenționat între concurenți atrag descalificarea.

Prin SKI gone WILD, Păltiniș Arena propune o alternativă distractivă și neconvențională pentru pasionații sporturilor de iarnă, oferindu-le ocazia să simtă din nou alunecarea pe schiuri sau snowboard înainte ca pârtiile să fie acoperite de zăpadă. Iar după competiție, adrenalina continuă la petrecerea din ApresSki Bar”, transmit organizatorii