Primăria Municipiului Sibiu a implementat noi măsuri pentru creșterea siguranței rutiere prin instalarea unui sistem modern de semnalizare și monitorizare la trecerile de pietoni. În colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, a fost montată o cameră cu sistem radar de detecție a vitezei pe Șoseaua Alba Iulia, în intersecția cu strada Vasile Cârlova. Zona este cunoscută pentru traficul intens, municipalitatea intervenind încă din anii anteriori prin măsuri de semaforizare și reorganizare a circulației pentru fluidizare și sporirea siguranței.

Sursă foto: Primăria Sibiu
Noul sistem are ca scop creșterea siguranței rutiere într-una dintre cele mai circulate și sensibile intersecții din municipiu, unde au fost înregistrate frecvent accidente cauzate de viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de trafic. Acesta monitorizează permanent viteza autovehiculelor, descurajând depășirea limitelor legale și contribuind astfel la reducerea riscului de accidente, mai ales în contextul traficului intens din zonă.
Specialiștii în siguranță rutieră arată că utilizarea combinată a camerelor video și a senzorilor radar contribuie la detectarea rapidă a comportamentelor periculoase în trafic și la creșterea capacității de monitorizare, inclusiv în condiții dificile de vreme sau vizibilitate redusă.
Sistemul radar:
- poate măsura viteza autovehiculelor în timp real și identifică depășirea limitelor legale de viteză;
- stochează imagini și date statistice privind traficul, furnizând imagini video HD și informații precise despre vehicule;
- funcționează permanent, inclusiv pe timpul nopții.
Acest sistem va fi extins și pe alte străzi din Sibiu, pentru protecția tuturor participanților la trafic.
„Primăria Municipiului Sibiu și Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu fac apel către toți conducătorii auto să respecte limitele legale de viteză, semnalizarea rutieră și regulile de circulație, pentru protecția lor și a tuturor participanților la trafic. Siguranța rutieră reprezintă o responsabilitate comună, iar reducerea vitezei în zonele aglomerate poate preveni accidente grave și poate salva vieți”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Sursă foto: Primăria Sibiu












