Silviu Balaure, sibian până în 2027!

Vești bune pentru FC Hermannstadt și pentru iubitorii fotbalului sibian. Silviu Balaure, unul dintre cei mai valoroși jucători din Superligă, și-a prelungit contractul cu FC Hermannstadt până în 2027.

foto: facebook/FCH

„Silviu Balaure, unul dintre cei mai în formă fotbaliști din SuperLiga Romania, a semnat astăzi prelungirea contractului cu #FCH până în 2027!“,  a transmis azi FC Hermannstadt.

Mijlocașul de 28 de ani semnase prima prelungire a contractului cu FC Hermannstadt în luna mai anul trecut, urmând să fie jucătorul FCH până în vara lui 2025. Născut la Drobeta-Turnu Severin pe 6 februarie 1996, a venit la Sibiu de la Astra Giurgiu, în 2021 ca jucător liber de contract. Era cotat la 200.000 de euro pe transfermarkt.ro, însă în urma prestațiilor sale constant bune pentru echipa sibiană, atât în Liga 2, cât și în Superligă, valoarea sa a crescut la 600.000 de euro.

Cu minute pe teren în absolut TOATE partidele din acest sezon în Superliga României, Silviu Balaure a fost intervievat recent de reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal, care l-au inclus de mai multe ori în echipa ideală a etapei atât în sezonul precedent, cât și acum. 

Șapte goluri și șase pase decisive în 25 de etape! Acestea sunt realizările ofensive ale lui Silviu Nicolae Balaure în acest sezon al SuperLigii, fotbalistul lui FC Hermannstadt devenind astfel unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai competiției.

A împlinit 28 de ani pe 6 februarie, s-a născut la Turnu Severin, dar a început fotbalul mare la Timișoara. A fost de trei ori finalist al Cupei României și a câștigat SuperCupa cu aceeași echipă, Astra Giurgiu. La FC Hermannstadt a venit în 2021, la cererea antrenorului Marius Măldărășanu, și a adunat de atunci peste 90 de meciuri în prima ligă. E un fost component al echipei  naționale U 21.

Ești, la acest moment, unul dintre cei mai in formă fotbaliști din SuperLiga României. Care sunt obiectivele tale pentru restul sezonului?

Vă mulțumesc pentru aprecieri. Mă bucur că sunt într-o formă bună și că îmi pot ajuta astfel echipa. Obiectivul principal pentru mine e să fiu sănătos, să mă bucur de fotbal. În ceea ce privește echipa, ne dorim cu toții să prindem play-off-ul. (Zâmbește) Mai departe, vorba românului, vom vedea ce va mai fi …

Te gândești la un eventual transfer în străinătate sau, mai degrabă, la o convocare la echipa națională?

Aceasta este o întrebare foarte grea. Hm, evident că îmi doresc să fiu convocat, ce fotbalist nu își dorește să joace pentru țara sa?! Eu încerc să fac cât mai multe lucruri bune la echipa de club și mai cred că ar fi foarte bine să prind un transfer în străinătate, la o echipă importantă, iar acolo să progresez și să mă impun ca titular. După toate acestea, cu siguranță că voi fi și convocat la echipa națională.

Care a fost cel mai dificil moment din cariera ta? Dar și cel mai fericit?

Cel mai dificil moment a fost atunci când m-am accidentat și a trebuit să mă operez la umăr. Am făcut apoi recuperare, mi-am revenit încet-încet, am început să joc și apoi, la nici trei luni după ce îmi revenisem complet, m-am accidentat la genunchi și a trebuit să trec printr-o altă operație. Da, a fost un moment extrem de dificil în viața mea de sportiv, deoarece a trebuit să stau departe de competiție mai bine de cinci luni. Dar, știți cum e vorba aia, never give up … Cel mai fericit moment? Fiecare zi în care sunt sănătos alături de echipă și de familie.

Unde crezi că este locul de drept al FC Hermannstadt?

Locul lui FC Hermannstadt este în play-off, o spun răspicat. Avem o echipă foarte bună, omogenă și care joacă un fotbal plăcut. Pe această cale, vreau să transmit și un mesaj suporterilor noștri. Să ne susțină mai mult ca oricând pentru ca avem nevoie de ei, de încurajările și de dragostea lor. Doar împreună putem să ne batem cu succes pentru acest obiectiv dorit de tot orașul!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*