Sibiul va avea un nou Mall. Prima Shopping Center se deschide peste două zile

Cel mai nou centru comercial al Sibiului își deschide porțile joi, 7 octombrie. Situat în zona de nord a orașului, foarte aproape de autostradă, noul mall va avea începând din această săptămână 11 magazine care își vor începe activitatea începând de joi.

Prima Shopping Center reprezintă rezultatul asocierii dintre Oasis Development & Consulting și grupul austriac Supernova. Noul mall va avea în prima fază o suprafață de 9000 de metri pătrați, și în fază finală va cuprinde un hipermarket, o galerie comercială, un hotel și un mix de retaileri.

Pentru început, în cadrul galeriei comerciale vor funcționa C&A, Deichmann, Takko, Numero Uno Fashion, Pepco, SuperZoo, Sportissimo, Jysk, Agroland, Flanco și KIK. Acestora li se adaugă magazinele Hornbach și Kaufland care deja funcționează.

„Aceasta este cea de-a doua fază din cadrul proiectului Prima Shopping Center. Se vor deschide 11 magazine pentru început. După cum bine știți, au fost deschise magazinele Hornbach și Kaufland, iar în viitor vor mai urma un magazin mare de jucării și un magazin de mobilă. Vor exista mai multe restaurante, spații de servicii și un loc mare joacă indoor pentru copii. Atunci când se va finaliza va fi unul dintre cele mai mari parcuri de retail din zona Transilvaniei”,  spun reprezentanții Oasis Retail Development & Consulting.

Dacă noul Centru Comercial care se deschide joi are o suprafață de 9000 de metri pătrați, în faza finală se va ajunge la circa 60 000 de metri pătrați. Investiția pentru noul Prima Shopping Center se ridică la aproximativ 12 milioane de Euro.

Din cauza condițiilor determinate de pandemia cu Covid 19 nu va avea o deschidere oficială pentru a se evita aglomerația.

Accesul publicului în magazinele din noua galerie comercială va fi permis de joi, 7 octombrie începând cu ora 9. Multe dintre noile magazine care vor fi deschise au anunțat deja reduceri de prețuri speciale cu ocazia deschiderii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*