Mesaj EXCLUSIV de la managerul Filarmonicii de Stat. Sibiul împlinește, luni, 830 de ani!

„Filarmonica de Stat Sibiu a dat startul sărbătorii duminică, 12 decembrie, cu un concert vocal-simfonic în Catedrala Evanghelică din Piaţa Huet, împreună cu apreciatul Cor Bach“, arată dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, în mesajul adresat cititorilor noștri.

Mesagerul de Sibiu vă prezintă gândurile, trăirile, mesajele mai multor personalități ale orașului, cu prilejul aniversării a 830 de ani de la prima atestare documentară a Sibiului.

Prima mențiune a cetății a fost făcută în data de 20 decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de Papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-lea existența Prepoziturii Sibiului (praepositura Cibiniensis), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei.

Multiculturalitatea este cartea de vizită a Sibiului. Prin prisma valorilor sale emblematice, de-a lungul celor 830 ani de istorie, Sibiul este recunoscut drept cel mai important centru multicultural şi multietnic din România. Filarmonica de Stat Sibiu a dat startul sărbătorii duminică, 12 decembrie, când am susţinut un concert vocal-simfonic în catedrala evanghelică din Piaţa Huet, împreună cu apreciatul Cor Bach. În perioada 17-19 decembrie, marcăm pentru prima oară Ziua Naţională a Minorităţilor, printr-un program muzical special, şi vă invităm la concerte. Sperăm nu doar să vă prezentăm culturi diverse, dar şi să învăţăm unii de la alţii respectul pentru tradiţia fiecăruia!

dirijor Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*