Sibiul găzduiește prima ediție a Maratonului de Fotografie Urbană

44 de fotografi din 8 judeţe s-au înscris la prima ediţie a Maratonului de Fotografie Urbană. Participanţii trebuie să fotografieze pe parcursul lunii septembrie obiective din Municipiul Sibiu. Cele mai bune lucrări vor fi expuse în luna noiembrie la Sibiu. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Foto: Maratonul de fotografie

Artişti fotografi din Mureş, Hunedoara, Cluj, Bucureşti (Ilfov), Bihor, Braşov, Bistriţa-Năsăud şi Sibiu s-au înscris la prima ediţie a proiectului Maratonul de Fotografie Urbană. Evenimentul, organizat de Asociaţia ArtoGrafica, are ca scop principal promovarea municipiului Sibiu prin imagini fotografice de bună calitate  – atât tehnic cât și artistic -, și de a-l dezvolta ca destinație foto-turistică.

 Fotografia este omniprezentă, face parte din viața noastră și suntem conectaţi în fiecare zi cu frumosul imortalizat în imagini, chiar dacă ilustrează locuri pe care le-am vizitat, pe unde trecem zilnic sau pe care le-am mai văzut în multe fotografii. Însă modul în care  artistul fotograf  îşi pune amprenta asupra unui cadru, face să vibreze latura noastră artistică, stârnind dorința de a vizita acel loc și de a-l privi cu alți ochi sau poate din alte prespective! Aceasta este premisa de la care am pornit atunci când am pus bazele acestui proiect” a declarat Ştefan Dragomir, preşedintele Asociaţiei ArtoGrafica, organizatorul evenimentului.

Cei 44 de fotografi au la dispoziţie luna septembrie pentru a realiza lucrările cu obiectivele impuse de către organizatori. Un juriu de fotografi profesionişti, format din Mircea Maieru (ambasador Canon), Iustin Oscar (fotograf FIAP) şi Ştefan Dragomir (fotograf, preşedinte ArtoGrafica) vor selecta şi premia cele mai bune lucrări. Fotografiile premiate vor fi incluse în Catalogul foto al ediţiei şi vor face obiectul unei expoziţii ce va putea fi vizitată în perioada 31 octombrie – 17 noiembrie la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu.

„Artiștii fotografi, prin stilul lor, pot pune în evidență frumusețea fiecărui loc, iar fiecare artist poate să surprindă același loc într-un mod total inedit/diferit față de alt fotograf, iar prin acest lucru îi dă un plus de valoare și frumusețe locului!” a adăugat Ştefan Dragomir.

La sosirea în Sibiu fotografii înscrişi primesc un kit   de participare în care vor găsi coordonatele a trei obiective din municipiul Sibiu pe care vor trebui să le descopere și să le fotografieze. Pe lângă aceste trei obiective obligatorii, ei vor fi liberi să fotografieze în conformitate cu legea, orice doresc cu singura condiţie ca fotografiile urbane realizate să fie realizate în municipiul Sibiu, pentru a putea intra în jurizare. Fotografiile se vor trimite către organizatori până în 15 octombrie, iar cele care întrunesc toate criteriile stipulate în regulament, vor intra în selecția finală pe care o vor juriza nume mari din fotografia românească și internațională. În 31 octombrie 2023 se vor face publice rezultatele finale ale concursului și se va realiza o expoziție foto cu fotografiile aflate în finală. Tot la aceasta expoziție va fi lansat și catalogul cu fotografiile selectate de juriu.

Maratonul de Fotografie Urbană este un proiect realizat de Asociaţia ArtoGrafica cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*