Sibiul este în finala CN la volei feminin U13!

Echipa de volei U13 a ACS Champions Sibiu a reușit calificarea în finala Campionatului  Național! În această după amiază, la Turneul semifinal de la Botoșani, a învins echipa gazdă cu 3-0, reușind a 4-a victorie consecutivă în nordul Moldovei, fără set pierdut. „Panterele“. Au trecut rând pe rând de puternicele echipe Kinder Suceava, scor 3-0 (25-13, 25-13, 25-23), apoi CSȘ Bacău, scor 3-0 (25-23, 25-13, 25-13), apoi Skyline Iași, scor 3-0 (25-23, 25-15, 25-6).

(Dan GREAVU)

foto: facebookACS Champions

E bucurie la ei în sală, Sibiul este în finală! Panterele Champions Sibiu își consolidează supremația printr-o victorie clară la Botoșani. Sibiencele și-au încheiat parcursul în faza grupelor cu o demonstrație de forță, învingând echipa gazdă din Botoșani cu 3-0 (25-16, 25-11, 25-20).

Aceasta este a patra victorie consecutivă obținută fără a pierde un set, consolidând poziția echipei noastre ca lider incontestabil și calificându-ne în finala competiției de pe locul întâi.

Deși nu au evoluat la maximul capabilităților, Panterele au respectat așteptările ca favoriți, demonstrând că pot controla jocul și impune ritmul chiar și în momentele în care nu au presat. Fiecare set a fost o lecție de eficiență și determinare, cu un joc colectiv care a lăsat puțin spațiu de manevră adversarelor.

Felicitări întregii echipe pentru acest parcurs impresionant în faza grupelor semifinale. O privire optimistă se îndreaptă acum spre finale, unde Panterele sunt hotărâte să-și demonstreze valoarea și să lupte pentru medalie. Sibiul este mândru  de aceste fete minunate! Champions, Sibiu Finest!“, a transmis ACS Champions Sibiu

Echipa U 13 a ACS Champions Sibiu e antrenată de Sabin Sopa și Andrei Banciu. Lotul deplasat la Botoșani este format din 14 jucătoare: Adela Vasilescu, Natalia Cârstea, Daria Marina, Sophia Neghina, Maria Toacșe, Denisa Sarlea, Teo Skladal, Izabella Gata, Cristina Mureșanu, Rebecca Birza, Dariana Mărginean, Karla Militaru, Aylin Albu și Daria Neamțu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*