Sibiul, din nou sub cod galben de vreme rea

Meteorologii au emis în această dimineață un cod galben de averse și vijelii în 30 de județe din țară, printre care și Sibiul.

Codul galben intră în vigoare din 4 iunie, ora 12.00 și este valabil până duminică la ora 03.00.

Sunt vizate județele Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Maramureș și Satu Mare.

„În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Oltenia și Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijeliiși grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp” au transmis meteorologii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*