Sibiul a primit finanțarea europeană pentru amenajarea a 110 insule ecologice în zonele de blocuri

“Am obținut 12,52 de milioane de lei pentru a continua investițiile în infrastructura necesară pentru colectarea selectivă a deșeurilor în zonele de blocuri din Municipiul Sibiu. Am solicitat și am primit finanțare pentru maximul de insule prevăzut în Ghidul de finanțare pentru municipiile de talia Sibiului – 110. Reamintesc că programul pilot al Sibiul a folosit drept inspirație pentru alcătuirea Ghidului de finanțare pe această componentă, prin programul menționat amenajându-se în 2021 cele 15 platforme funcționale în prezent.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu).

 

Primăria Sibiu a fost înștiințată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că a fost aprobată finanțarea din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul depus în cadrul Componentei C3 – Managementul Deșeurilor a Planului Național pentru Redresare și Reziliență pentru amenajarea a 110 insule ecologice digitalizate.

În ce constă amenajarea acestor insule ecologice pentru zonele de blocuri: Prin proiect se vor achiziționa 550 de containere pentru fracțiile biodegradabil, sticlă, plastic/metal, hârtie/carton și rezidual. Acestea vor fi dotate cu echipamente digitale pentru controlul accesului, dar și pentru transmiterea datelor la distanță, care vor fi colectate de un program informatic dedicat. Fiecare apartament arondat acestor platforme va primi carduri de acces la containere.

Care este scopul amenajării acestor insule? Primăria Sibiu continuă astfel implementarea instrumentului “Plătește pentru cât arunci” în zonele de blocuri, în cazul gospodăriilor de la case acest sistem fiind deja implementat prin ciparea pubelelor negre. Astfel, datorită faptului că accesul la cele 5 containere se va face cu ajutorul unui card electronic, pentru fiecare apartament se va înregistra numărul de utilizări, iar taxa de salubrizare se va calcula în funcție de acesta. Sperăm ca, în acest mod, să îi motivăm pe sibieni să sorteze cât mai corect deșeurile și să utilizeze cât mai puțin containerul de rezidual, tipul de deșeuri a căror gestionare costă și poluează cel mai mult și care atrage cele mai mari penalizări legale pentru utilizatorii sistemului.

Urmează semnarea contractului de finanțare și inițierea de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a procedurii de achiziție a elementelor necesare pentru amenajarea acestor platforme inteligente.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*