Sibiu Sands și-a premiat câștigătorii ediției aniversare

Ediția a zecea a turneului de beach volley Sibiu Sands, desfășurată între 7-16 iulie, a fost una de colecție, cu un număr record de echipe participante și o finală internațională disputată la seniori. Anul acesta, sportivii au fost împărțiți în trei categorii: Hobby, Cadeți și Open Internațional.

Foto: Sibiu Sands

Terenul special amenajat din Piaţa Mică a găzduit în fiecare zi meciuri de volei pe nisip, de la prima oră a dimineții, până seara târziu, spre miezul nopții, cu ajutorul instalației de nocturnă. Cele peste 100 de echipe – cel mai mare număr de echipe din istoria acestui sport în România și în Sud-Estul Europei – au luptat pentru marele titlu al categoriei la care s-au înscris, iar cei mai buni au plecat acasă cu trofee, medalii și premii în bani.

Sibiu Sands 2023 a debutat pe 7 iulie cu meciurile de la Hobby, categorie dedicată în premieră sportivilor nelegitimați. Din 11 iulie, pe terenul din Piața Mică s-au desfășurat meciurile sportivilor înscriși la categoria Cadeți, care au jucat în cadrul Turneului Final al Campionatului Național, desfășurat în premieră în centrul istoric al unui oraș. Joi, 14 iulie, a debutat categoria dedicată jucătorilor profesioniști, Open Internațional desfășurându-se până duminică, 16 iulie.

„Ediția cu numărul 10 a fost specială, atât pentru jucători și public, cât și pentru noi, ca organizatori. Am avut parte de 9 zile spectaculoase de competiție și de un număr record de echipe. Au fost 100 de formații pentru care am oferit cele mai bune condiții și o logistică la standardele FIVB, același tip de facilități de joc fiind utilizate și la campionatele europene și mondiale. Îmbunătățirea condițiilor de joc și a facilităților oferite jucătorilor este direct proporțională cu creșterea numărului de participanți din cadrul competiției. Ne bucură acest aspect, precum și faptul că am avut parte de un public extraordinar la Sibiu Sands, atragerea atâtor spectatori confirmându-ne creșterea popularității voleiului de plajă în România. Ne propunem ca în următorii ani să continuăm să creștem tot mai mult turneul și să avem o participare internațională cât mai numeroasă în centrul Sibiului”, au declarat organizatorii Sibiu Sands.

Campionii Sibiu Sands 2023

Finala Open Feminin s-a disputat între CS Oțelu Roșu și CSU Galați, un meci intens disputat care s-a încheiat, după aproape o oră, cu victoria sportivelor de la Oțelu Roșu.

Ne simțim extraordinar. E ceva special, pentru că nu am câștigat niciodată aici la Sibiu, iar victoria aceasta îi este dedicată lui Doru Ghimeș. Atmosfera e minunată aici. Singurul nostru regret e că nu am prins niciun meci pe nocturnă și o să-i rugăm la anul pe organizatori să ne pună și pe noi să jucăm pe nocturnă, cu multă, multă lume. E minunat la Sibiu”, a povestit campioana Adina Stanciu, după finala disputată cu fetele de la CSU Galați.

„Ultimul meci a fost chiar ca o adevărată finală și, sincer, ne bucurăm din suflet că am putut să oferim și un pic de spectacol. Nu a fost ușor, dar suntem foarte fericite”, a spus și colega ei, Ioana Ordean.

Finala Open Masculin a încheiat turneul într-un mare stil, cu un meci internațional disputat între sportivii de la Știința Politehnica București și cei de la USM Moldova. A fost a doua partidă a turneului care le-a avut pe cele două echipe de o parte și de alta a fileului, iar rezultatul a fost același de fiecare dată: 2-0 pentru români.

„Anul trecut am ieșit pe locul II, tot aici. Întotdeauna la Sibiu ne-am simțit ca acasă. Am venit să câștigăm, pentru că e o competiție și asta ne dorim, dar în primul rând a fost vorba de spectacol, să ne simțim bine pe teren, să oferim spectacolul pentru care oamenii au venit. Echipa din Moldova a venit bine pregătită, din câte știm au participat și la competiții din afara țării, iar noi suntem pregătiți pentru mai multe echipe din străinătate și din câte am înțeles în următorul turneu o să avem echipe din Turcia, Cehia, așa că sunt sigur că nivelul competițional din România o să crească”, a declarat Bogdan Bratoșin, după câștigarea finalei.

Organizatorii au pus la bătaie anul acesta premii în valoare totală de 4.400 de euro.

Câştigătorii celei de-a zecea ediţii „Sibiu Sands”:

Categoria Open Internațional

  1. CS Oțelu Roșu – Stanciu Adina/ Ordean Ioana
  2. CSU Galați – Răileanu Sorina/ Milea Diana
  3. ASEM Boiar – Ceban Eugenia/ Nikolaev ana
  4. CS UVT Timișoara – Brehuescu Naomi/ Popa Denisa

Masculin

  1. Știința Politehnica București – Hupoiu Valentin/ Bratoșin Bogdan
  2. USM Moldova – Majarov Fiodor/ Hangan Mihai
  3. CS UVT Timișoara – Laza Andrei/ Matica Adrian
  4. CSM Constanța – Popa Eduard/ Grigore Andrei

 

Categoria Cadeți

Feminin:

  1. CS Westar Arad – Fekete Briana / Baciu Maria
  2. CSM Timisoara – Rosenfeld – Bugle Maya / Micula Alexia
  3. CS Pro Volei Arad – Bobis Carla / Rif Ana Maria

Masculin:

  1. CS Pro Volei Arad – Bula Victor / Onofrei Adrian
  2. CSS Viitorul Cluj-Napoca – Filpisan Horia / Bot Ruben
  3. CS Kefalonia Ocna Mures – Victoratos Vladimir / Urian Matei

 

Categoria Hobby

Feminin:

  1. Double Trouble – Armeanu Ana-Maria-Cristina/ Marinaș Diana Florentina
  2. Tiribomba – Barsasteanu Andreea/ Jauca Roxana-Nicoleta
  3. Fly – Neagu Cosmina Ioana/ Vasiu Oana Maria

Masculin

1.Crețișorii – Ferencz Dan-Alexandru/ Munteanu Alexandru George

  1. ATU – Câmpean Tudor/ Brustur Chirilă Andrei
  2. Guvizii – Bulugu David/ Burtea Robert

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*