Peste 9000 de alergători de toate vârstele au celebrat azi mișcarea pe străzile din Cluj-Napoca, în cea de-a ediția a Wizz Air Cluj-Napoca Maraton. Printre participanți s-au aflat și sibieni, între care Adrian Ploșniță și Cristian Lăpăduș, ambii luând startul în proba regină, pe distanța de 42,2 km.
(Dan GREAVU)
Pe o vreme rece și umedă, Adrian Ploșniță a încheiat proba de maraton pe locul 18-lea la categoria 35-44 de ani masculin și pe 41 la general, cu timpul 2h:59,51.
Cristian Lăpăduș s-a clasat al 26-lea la categoria sub 35 de ani masculin și pe locul 54 la general, cu timpul 3h:04,42, un nou record personal.
La proba Maraton (42.2 km) au luat startul nu mai puțin de 1036 de atleți din țară și străinătate.
„Un weekend plin de reușite și Personal Best-uri pentru colegii pe care îi antrenez, atât pe trail, cât și pe asfalt. De data aceasta am fost pentru prima oară în rolul de susținător de pe margine, dar am trăit fiecare emoție alături de ei. Nu a fost deloc ușor să privesc din exterior, însă bucuria pentru reușitele lor a fost imensă. Sunt foarte mândră de voi și de rezultatele obținute. Se vede munca și determinarea din spatele fiecărei performanțe. Sezonul abia a început și sunt convinsă că acesta este doar începutul unui șir de rezultate frumoase.”, a punctat Adriana Ploșniță, care a salutat totodată și victoria Annei Morska la open feminin la concursul SĂ-RUN-I, precum și locul 5 al Ralucăi Mocanu, la categoria sa de vârstă, la aceeași competiție.














