Sibieni campioni balcanici la Karate Kyokushin

Trei sportivi de la Rokan Sibiu au câștigat medalii de aur la Campionatul Balcanic de Karate Kyokushin, competiție desfășurată la Buzău: Luca SCUREI a devenit campion balcanic la Kata U16 băieți, Raul COȚOFAN la Kata U18 băieți, iar Cristian BOLDUȚ la Kata seniori. Multiplu campion mondial, european şi naţional, Bolduț a reprezentat în competiție clubul sibian, fiind totodată antrenor al clubului CS Cristian Dojo Zalău.

(Dan GREAVU)

Luca Scurei a mai luat o medalie de aur, după titlul continental câștigat în Ungaria (foto: facebook/Anda Scurei)

Tot la Buzău, Raul TOMA (Rokan Sibiu) a cucerit medalia de bronz la Kata U18 băieți, cele 4 podiumuri plasând clubul sibian pe locul 8  în ierarhia pe echipe.

A fost prima ediţie a Campionatului Balcanic de Karate Kyokushin, fiind prezenţi peste 300 de sportivi de la aproape 50 de cluburi din România, Bulgaria, Grecia şi Croaţia. Competiţia s-a desfăşurat la categoriile de vârstă copii, cadeţi, juniori, seniori şi veterani, la probele de kata şi de kumite.

Reamintim, Luca SCUREI și Raul COȚOFAN au câștigat anul acesta și titlurile continentale, într-0 competiție desfășurată în Ungaria, la Debrecen, în luna iunie.

FOTO-VIDEO Imnul României la Debrecen. Sibienii Luca Scurei și Raul Coțofan, campioni europeni

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*