Sfaturi de la Salvamont pentru martorii accidentelor pe pârtiile de schi

Reprezentanţii Salvamont România au făcut, vineri, mai multe recomandări persoanelor care sunt martori la accidente petrecute pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, în contextul numărului îngrijorător de mare de evenimente cu care a debutat sezonul de iarnă scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Facebook Salvamont România

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, cei care sunt martori ai unor astfel de evenimente sunt sfătuiţi să nu intre în panică, să protejeze victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri aşezate în X la 4-5 metri în amonte şi să anunţe echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil sau să apeleze telefonic 112 sau Dispeceratul Naţional SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668, scrie Agerpres.

Totodată, salvamontiştii recomandă ca persoana accidentată să nu fie mişcată şi să nu fie permis nimănui să facă acest lucru, decât dacă victima se află sub influenţa directă a unui factor de risc care îi pune viaţa în pericol sau îi provoacă afecţiuni medicale imediate.

“Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană, necesitând imobilizare şi transport adecvat. Nu permiteţi binevoitorilor sau  salvatorilor de ocazie să mişte sau să transporte pe braţe, târâş sau improvizat victima. Dacă victima este inconştientă, verificaţi pulsul, respiraţia, gura victimei şi eliberaţi căile aeriene şi, în lipsa pulsului sau respiraţiei, începeţi manevrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire. Discutaţi cu victima şi observaţi dacă este coerentă în exprimare. Observaţi dacă prezintă hemoragii puternice, care reuşesc să treacă prin echipament. Identificaţi locul hemoragiei şi încercaţi să faceţi compresie. Nu încercaţi să aduceţi în poziţie anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziţia acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale. Protejaţi termic persoana accidentată, discutaţi permanent cu ea, urmăriţi o eventuală schimbare a culorii feţei şi aşteptaţi până sosesc echipele Salvamont”, se arată în postarea Salvamont România.

Un număr de 75 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 25 dintre acestea fiind transportate la spital.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*