Șezătoarea Avrig, liant al comunității și punte peste timp (CP)

Casa Șezătorii, din Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, care găzduiește o parte din bogățiile și comorile Avrigului, a primit duminică vizita ministrului Culturii, Raluca Turcan.

“Casa Șezătorii este puntea de legătură între generațiile trecute şi cele viitoare. Este important să ne cunoaștem trecutul, pentru că prezentul și viitorul sunt în strânsă legătură cu acesta. Nu avem voie să ne uităm originile și suntem datori să respectăm tradițiile strămoșilor noștri.
Salut vizita d-nei ministru la Casa Șezătorii și îi mulțumesc că ni s-a alăturat, astăzi, în misiunea noastră de a duce mai departe tradițiile și obiceiurile Avrigului.
Mulțumesc și Șezătorii Bibliotecii Orașului Avrig pentru munca depusă și pentru contribuția importantă pe care o are în promovarea tradițiilor locale”, a declarat Adrian David, primarul orașului Avrig, după vizita la Casa Șezătorii.
”Sentimentul de apartenență la comunitate a fost cultivat de strămoșii noștri, șezătoarea având nu doar rolul de a aduce oamenii împreună, dar mai ales de a implica tineretul în activități tradiționale și a le transmite mai departe. Am convingerea că o viziune sănătoasă și benefică pentru țara noastră trebuie să pornească de la rădăcini, de la valorile și principiile pe care părinții și bunicii noștri ni le-au insuflat.
Le felicit cu recunoștință pe doamna Grancea Maria și pe fiecare dintre păstrătoarele tradițiilor care au adus Șezătoarea din Avrig la Casa Șimon din Muzeul Astra și îndemn fiecare vizitator al muzeului să poposească în acest spațiu magic.
Mulțumesc domnului primar Adrian David și celorlalți prezenți pentru susținerea Șezătorii de la Avrig!”, a transmis pe pagina sa de socializare și Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Foto: Primăria orașului Avrig

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*