Semne clare că se apropie CRĂCIUNUL. În Piața Mare se montează iluminatul festiv!

Târgul de Crăciun din Sibiu își va deschide porțile, în acest an, în 17 noiembrie. Primele lucrări de amenajare au început azi, odată cu montarea iluminatului festiv.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an va aduce mult suflu nou. Vor fi peste 110 expozanți, din care mai mult de o treime se vor afla la prima participare. Târgul va fi deschis mai bine de 50 de zile, până în 2 ianuarie 2024.

Ca de obicei, în Piața Mare va fi deschis și un patinoar. Acesta va avea o suprafaţă de 600 metri pătraţi, având o capacitate de 300 de persoane. „Cei care apreciază sportul cu patine şi doresc să savureze în acelaşi timp atmosfera magică a Târgului de Crăciun, pot închiria patine si să se întreacă în măiestrie sau ghiduşii pe gheață. Patinoarul amplasat în Piața Mare din Sibiu, în cadrul Târgului de Crăciun 2023 vă așteaptă în fiecare zi între orele 10:00 – 22:00.“

Vor fi din nou spectaculoasele proiecții, care vor transforma fiecare clădire din Piața Mare într-o operă de artă în mișcare, transformând centrul orașului într-un adevărat loc de poveste. „Fiecare seară va fi marcată de aceste proiecții impresionante, care vor aduce magia sărbătorilor de iarnă la viață într-un mod inedit (…) Vă invităm să luați parte la o sărbătoare autentică unde calitatea și tradiția definesc experiența. Vă așteptăm în Piața Mare din Sibiu pentru a trăi magia sărbătorilor în cel mai pur și intens mod posibil”, ne îndeamnă Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu.

Mai multe detalii pe www.targuldecraciun.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*