Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că la fiecare două sau trei săptămâni apare câte un proiect de modificare a legislaţiei penale prin care se încearcă limitarea atribuţiilor instituţiilor din sistemul judiciar, fapt ce constituie „o presiune”.
Şefa DNA spune că nu poate fi liniştită în legătură cu încercările de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală.
„Nu, desigur că nu mă linişteşte. Ne-am obişnuit ca la fiecare două sau trei săptămâni să mai apară câte un proiect de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală sau a legii de organizare judiciară, prin care nu se încearcă ajutarea instituţiilor din sistemul judiciar, ci dimpotrivă, se încearcă limitarea atribuţiilor pe care le avem, limitarea instrumentelor pe care le folosim în investigaţiile noastre. Sunt foarte multe proiecte de lege care se propun direct în Parlament. Nu sunt sigură că pe toate aceste proiecte Ministerul Justiţiei le avizează sau nu. (…) Deci, cu siguranţă din această perspectivă nu putem să stăm liniştiţi. Există, dacă putem să spunem aşa, o presiune a acestor modificări legislative, pentru că niciodată nu ştim de ele din timp, niciodată nu ştim ce apare pe ordinea de zi”, a afirmat Kovesi.