Securitatea în timpul summit-ului UE, dezbătută astăzi la Sibiu

La nivelul conducerilor instituţiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională – MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP – a fost constituit Comitetul Interministerial pentru Securitate ‘România – UE 2019’, în contextul Summitului de la Sibiu, din 9 mai.

Comitetul Interministerial pentru Securitate ‘România – UE 2019’ a dimensionat acţiunile ce vor avea loc în Sibiu, astfel încât viaţa sibienilor să se desfăşoare normal, în oraşul care va găzdui cel mai important eveniment din perioada în care România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizează reprezentanţii acestui for, într-un comunicat.

Fiecare instituţie din cadrul Comitetul Interministerial pentru Securitate ‘România – UE 2019’, în limitele competenţelor prevăzute prin lege, a stabilit şi a adaptat măsurile de securitate pentru buna desfășurare a summitului de la Sibiu, din 9 mai, se mai arată comunicatul transmis ziarului Mesagerul de Sibiu.

Comitetul a organizat şedinţe periodice de lucru, în Bucureşti şi în Sibiu, la care au participat şi autorităţile locale, având în vedere importanţa evenimentului, prezenţa şefilor de stat şi de guvern, precum şi a oficialilor europeni. O astfel de întâlnire, cu caracter tehnic, la care au participat reprezentanţi din MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP, a avut loc astăzi, la Sibiu, când au fost analizate în detaliu măsurile de securitate care se impun pentru un astfel de eveniment.

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura