În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Secția Clinică Reabilitare Medicală I s-a impus ca un centru de referință în domeniul recuperării medicale, oferind servicii specializate pacienților cu afecțiuni dizabilitante, într-un mediu modern, sigur și adaptat nevoilor actuale ale medicinei de reabilitare.

sursa foto: SCJU Sibiu
Obiectivul principal al secției este redobândirea mobilității, autonomiei și reintegrarea funcțională a pacienților, prin programe terapeutice personalizate și utilizarea unor tehnologii medicale de ultimă generație.
Secția dispune de o capacitate de 30 de paturi pentru spitalizare continuă, oferind condiții hoteliere bune, saloane moderne și un ambient optim pentru procesul de recuperare. Activitatea este structurată în trei compartimente specializate: reabilitare neurologică și neurochirurgicală (20 de paturi), reabilitare ortopedică și posttraumatică (5 paturi), precum și recuperarea altor afecțiuni cu deficit funcțional locomotor.

sursa foto: SCJU Sibiu
Baza de tratament a secției este dotată cu echipamente performante și tehnologii avansate, inclusiv robotică medicală, pacienții beneficiind atât în regim de spitalizare, cât și ambulatoriu, de programe complexe de reabilitare adaptate fiecărui tip de afecțiune. Utilizarea tehnologiilor robotice, considerate standard de vârf în recuperarea medicală modernă, contribuie la accelerarea procesului de recuperare și la creșterea șanselor de reintegrare funcțională completă.
Activitatea medicală este asigurată de o echipă multidisciplinară cu înaltă pregătire profesională, în care colaborarea între specialiști reprezintă elementul central al succesului terapeutic. Medicii coordonează activitatea fizioterapeuților, kinetoterapeuților, asistenților medicali generaliști și a personalului specializat în fizioterapie, asigurând o abordare integrată a fiecărui caz.

sursa foto: SCJU Sibiu
Echipa medicală a secției este formată din Prof. univ. dr. habil. Popa Florina Ligia – medic șef clinică, medic primar medicină fizică și de reabilitare, cu competență în ecografie musculoscheletală; Șef lucrări dr. Diaconu Cosmina – medic primar medicină fizică și de reabilitare, cu competență în ecografie musculoscheletală; Șef lucrări dr. Pintea Alina Liliana – medic primar medicină fizică și de reabilitare, cu competență în ecografie musculoscheletală; și As. SS Pr. Cotora Marinela – asistent medical șef.
Activitatea clinicii este susținută de 5 medici rezidenți, 8 fizioterapeuți și kinetoterapeuți, 18 asistenți medicali generaliști și de fizioterapie, precum și 8 membri ai personalului medical auxiliar, contribuind la un flux terapeutic continuu și eficient.

sursa foto: SCJU Sibiu
Dincolo de activitatea medicală, secția desfășoară o intensă activitate academică și științifică. Aceasta contribuie la formarea studenților Facultății de Medicină din Sibiu, la pregătirea medicilor rezidenți și la instruirea asistenților medicali specializați în fizioterapie, consolidând rolul său de centru de formare profesională.
Activitatea de cercetare medicală este coordonată de Prof. univ. dr. habil. Florina Popa, iar medicii rezidenți doctoranzi sunt implicați în studii clinice și proiecte de cercetare dedicate dezvoltării domeniului recuperării medicale.

sursa foto: SCJU Sibiu
Modernizarea și dezvoltarea Secției Clinice Reabilitare Medicală I au fost posibile datorită investițiilor realizate de Consiliul Județean Sibiu, care a sprijinit constant dotarea cu aparatură performantă și dezvoltarea infrastructurii medicale. Prin aceste investiții, pacienții beneficiază de tratamente moderne, tehnologii avansate și servicii de recuperare la standarde europene, consolidând poziția secției ca reper regional în medicina de reabilitare.

sursa foto: SCJU Sibiu

sursa foto: SCJU Sibiu












