Se închide circulația în zona trecerii la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului

Din 18 martie încep lucrările de amenajare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului, pentru execuția acestora Primăria Sibiu contractând firma SC Construcții Feroviare Mureș S.A.

FOTO: Primăria Sibiu

Traficul în zona acestei treceri la nivel cu calea ferată se va închide, astfel, de luni, 18 martie, până la jumătatea lunii iulie.

Șoferii pot utiliza următoarele rute ocolitoare, în funcția de direcția de deplasare:

  • Autogării – Calea Turnișorului – str. M. Kogălniceanu
  • Șoseaua Alba Iulia – Calea Turnișorului – str. Frigoriferului – Calea Șurii Mici

Lucrările care se vor efectua în această perioadă includ înlocuirea dalelor dintre liniile de cale ferată cu unele mai rezistente, inclusiv cu dale elastice care să atenueze disconfortul la trecerea cu mașina peste linii.

De asemenea, se va înlocui bariera mecanică de pe ambele sensuri cu o instalație automată, cu elemente de avertizare luminoasă și sonoră.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*