O creație artistică poate fi mereu redescoperită prin ochii celor care o privesc, prin emoțiile și întrebările pe care le provoacă și, uneori, prin forme noi de creație. „Brâncuși inspiră poezie” se naște dintr-o asemenea întâlnire: aceea dintre universul sculptural al lui Constantin Brâncuși și sensibilitatea unor tineri care au ales să răspundă prin poezie.

Parteneri – 3
După întâlnirile de la Timișoara și Cluj, volumul „Brâncuși inspiră poezie”, editat de Anda Ionaș și Daria Bârsan, ajunge la Sibiu, unde va fi prezentat publicului marți, 29 septembrie 2026, de la ora 18:00, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA (Corp B).
Evenimentul face parte din seria lansărilor dedicate volumului rezultat în urma proiectului cultural-educațional cu același nume, derulat de Asociația Culturală In Ars Veritas, cu finanțarea Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Tineret în Acțiune 2026.
Cartea reunește vocile a 37 de liceeni și studenți, care au fost invitați să privească opera lui Constantin Brâncuși dincolo de reperele consacrate și să o transforme într-o experiență personală. În cadrul proiectului, tinerii au participat la întâlniri și ateliere dedicate artei și scrisului, coordonate de artistul vizual Ilie Mitrea și de poetul Radu Vancu.
Din această experiență s-a născut un volum în care sculptura devineuneori întrebare, alteori metaforă sau emoție. Poeziile tinerilor sunt însoțite de lucrări de grafică alb-negru realizate de cinci studente ale Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, la rândul lor inspirate de textele cuprinse în volum. Cuvântul și imaginea se întâlnesc astfel într-o carte care vorbește despre Brâncuși, dar și despre felul în care fiecare generație își poate găsi propriul drum către artă.
La eveniment vor lua cuvântul scriitorii Ovidiu Baron și Savu Popa, într-un dialog despre poezie, grafică și despre felul în care întâlnirea cu opera lui Brâncuși poate deschide noi drumuri către creație.
Seara va fi completată de un recital al poeților prezenți, oferind publicului ocazia de a asculta chiar vocile celor ale căror texte alcătuiesc această carte.
Proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.












