Scrima sibiană, la start într-o competiție cu etapă de circuit european

Mai mulți scrimeri sibieni de la ACS Asalt Sibiu concurează la Cupa Atlas Invictus, la Cluj-Napoca.

Ediția a VI-a a competiției are loc sâmbătă și duminică, 19-20 septembrie, la Sala Sporturilor „Gheorghe Roman”. Este una dintre cele mai importante competiții internaționale de floretă pentru copii și juniori din România, potrivit organizatorilor.

Programul include o etapă oficială a Circuitului European U14, alături de categoriile U9, U11, U13 și U17.

La start sunt sportivi din România și din mai multe țări europene.

Potrivit listei de înscriere, sibienii sunt șase la U11, cinci la U13 și trei la U17. Sportivii de la categoria U14 au fost înscriși separat, prin federație.

Organizatorii cer participanților să nu folosească accesul din spatele sălii, de pe Aleea Pandurilor, care este interzis. Intrarea corectă se face prin Parcul Babeș, dinspre malul Someșului Mic, pe aleea principală spre baza sportivă. Sala se află în Complexul Sportiv Universitar „Prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu”, pe strada Pandurilor nr. 7.