Scos cu ordin de protecție din locuința iubitei, s-a apropiat din nou

La data de 6 decembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Mohu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

În fapt, la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau în locuința de pe raza localității Mohu, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între bărbat și concubina sa a intervenit un conflict verbal, bărbatul amenințând-o pe femeie cu acte de violență.

Ca urmare a evaluării riscurilor la adresa siguranței femeii, polițiștii care au intervenit pentru aplanarea stării conflictuale au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, acestuia fiindu-i pus în vedere să părăsească locuința, însă la data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, bărbatul a fost depistat de către polițiști în curtea imobilului.

În baza probatoriului administrat, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*