Municipiul Sibiu a investit și continuă să investească sume importante în infrastructura educațională. Peste 166 de milioane de lei au fost alocate pentru lucrări finalizate în 2026, în timp ce alte proiecte de peste 107 milioane de lei sunt în execuție. În paralel, Primăria pregătește investiții estimate la încă 330 de milioane de lei pentru anii următori, de la noi creșe și săli de sport până la reabilitarea și extinderea unor școli și licee.

sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu
Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an școlar, Primăria Municipiului Sibiu face bilanțul principalelor investiții realizate în clădirile unităților de învățământ, dar și al proiectelor aflate în lucru sau în pregătire.
„În scurt timp începe un nou an școlar, iar ca administrație ne dorim ca fiecare clădire în care se desfășoară ore să ofere condiții cât mai bune pentru elevi și profesori. Pe lângă finanțările europene nerambursabile pe care le-am obținut, alocăm în fiecare an sume importante din bugetul local pentru investiții, reparații și dotări”, a transmis primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Edilul a precizat că valoarea totală a celor mai importante proiecte derulate în unitățile de învățământ depășește 273 de milioane de lei.

sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu
Creșe noi și clădiri modernizate
Printre investițiile finalizate în 2026 se numără construcția a două creșe noi, pe Calea Poplăcii și strada Viitorului, care oferă împreună 180 de locuri. Cele două unități urmează să primească primii copii după parcurgerea procedurilor de autorizare și angajarea personalului.
Tot în acest an a fost finalizată construcția unei creșe și grădinițe noi în Piața Cluj, cu 30 de locuri pentru creșă și 60 de locuri pentru grădiniță. Deschiderea acesteia este condiționată de autorizarea ARACIP și angajarea personalului.
Un alt proiect important a vizat dotarea tuturor unităților de învățământ din Sibiu cu mobilier, echipamente IT, dotări pentru ateliere tehnice și pentru sport, precum și materiale didactice, în funcție de necesitățile fiecărei unități.
În 2026 au fost finalizate și proiecte de eficientizare energetică la Grădinițele nr. 29, nr. 36 și „Căsuța Poveștilor”, precum și la Școala nr. 23. Lucrările au inclus termoizolarea clădirilor, înlocuirea geamurilor și ușilor, instalarea unor sisteme moderne de producție a energiei verzi, încălzire și ventilare, precum și refacerea finisajelor interioare.
Școala nr. 8, extinsă cu un corp nou
O altă investiție finalizată este extinderea Școlii nr. 8 de pe strada Lupeni cu un nou corp de clădire, care oferă 100 de locuri.
Au mai fost finalizate modernizarea sălii de sport de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, amenajarea unui bloc alimentar la Grădinița cu program prelungit „Căsuța Poveștilor” și lucrările necesare obținerii autorizației ISU pentru imobilul Grădiniței din incinta Școlii Gimnaziale nr. 1 de pe strada Hațegului.
La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” au fost amenajate două cabinete de tip Smart Lab și au fost reabilitate fațadele clădirilor. De asemenea, au fost finalizate lucrările de reabilitare a soclului și fațadei Grădiniței nr. 18 de pe strada Dr. Dimitrie Bagdasar.

sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu
Peste 107 milioane de lei, în lucrări aflate în desfășurare
O serie de investiții importante continuă și după începerea anului școlar. Valoarea proiectelor aflate în execuție depășește 107 milioane de lei.
Printre acestea se numără lucrările de eficientizare energetică ale Grădinițelor nr. 7, nr. 15 și nr. 22, precum și eficientizarea energetică a corpului vechi al Școlii „I.L. Caragiale”.
Pentru a permite desfășurarea cursurilor în perioada lucrărilor, Primăria a identificat soluții temporare. Astfel, copiii de la Grădinița nr. 7 au fost mutați la Școala nr. 8, în corpul nou construit, în timp ce la Grădinița nr. 15 cursurile vor continua în spațiile finalizate de la etaj și în câteva săli de la parter.
La Grădinița nr. 22, copiii vor urma cursurile la etajul clădirii, deja finalizat, și în trei structuri modulare amplasate în curte.
În cazul Școlii „I.L. Caragiale”, până la finalizarea lucrărilor, estimată pentru decembrie 2026, șapte clase vor fi mutate la Stadionul Municipal, iar alte șapte vor utiliza structurile modulare din curtea Școlii nr. 25.
Tot în execuție se află reabilitarea imobilului fostului Orfelinat „Maria Tereza” și lucrările necesare obținerii autorizației ISU la Școala nr. 23, unde se montează sisteme de detecție și alarmare, hidranți interiori și uși antifoc și se realizează recompartimentări.

sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu
Lucrări pentru siguranță și infrastructură
Pe lângă proiectele de anvergură, în mai multe unități sunt realizate lucrări punctuale. La Liceul „Constantin Noica” se intervine la rețeaua de gaz, iar la Școala nr. 11 sunt în desfășurare lucrări de reabilitare a instalațiilor termice și de gaz.
La Grădinița „Căsuța Poveștilor” sunt demolate anexe degradate și este reabilitată împrejmuirea.
De asemenea, este în curs extinderea sistemelor de supraveghere video și antiefracție în opt unități de învățământ: Școala nr. 25, Liceul de Construcții și Arhitectură „Carol I”, Grădinița „Elefănțelul Curios”, Grădinița nr. 14, Școala nr. 23, Grădinița nr. 22, Grădinița nr. 7 și Școala nr. 8.
Alte investiții de 330 de milioane de lei, în pregătire
Planurile Primăriei pentru infrastructura educațională nu se opresc aici. În acest an au fost elaborate documentații și au fost parcurse proceduri de achiziție pentru proiecte a căror valoare totală estimată ajunge la 330 de milioane de lei, urmând ca acestea să fie realizate în anii următori.
Lista include construcția unei noi creșe cu 90 de locuri în zona Calea Șurii Mici, reabilitarea energetică a Colegiului Energetic, reabilitarea și extinderea clădirilor fostului Liceu CFR și modernizarea Colegiului Național „Samuel Brukenthal”.
Sunt pregătite, de asemenea, extinderea Școlii nr. 4 și construirea unei săli de sport, extinderea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” cu un nou corp, precum și reabilitarea ultimului corp al Colegiului Național „Octavian Goga”, în care funcționează școala gimnazială.
Pe listă se mai află construirea unei săli de sport și amenajarea curții și terenurilor de sport la Școala Gimnazială „Radu Selejan”, amenajarea a două ateliere tehnice noi la Liceul Tehnologic „Independența”, lucrări pentru îmbunătățirea securității la incendiu a unui corp al Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale” și modernizarea pardoselii sălii de sport a Liceului Teoretic „Constantin Noica”.
Astrid Fodor: „Rog profesorii, elevii și părinții să dea dovadă de înțelegere”
Primarul Astrid Fodor a precizat că, în cazul lucrărilor care vor continua și după începerea cursurilor, administrația locală solicită înțelegere din partea elevilor, profesorilor și părinților.
„În ceea ce privește cele câteva lucrări care rămân în desfășurare după începerea anului școlar, rog profesorii, elevii și părinții acestora să dea dovadă de înțelegere, acestea fiind intervenții ample, care nu puteau fi realizate în scurta vacanță de vară”, a declarat Astrid Fodor.
Investițiile derulate sau pregătite de administrația sibiană vizează astfel atât extinderea capacității unităților de învățământ, cât și modernizarea clădirilor existente, eficientizarea energetică, creșterea siguranței și îmbunătățirea condițiilor oferite elevilor și cadrelor didactice.











